Terapia orientată spre corp: exerciții, tehnici, metode

Timp de mulți ani, psihologii, fiziologii și medicii au încercat să stabilească adevăratele cauze ale bolilor psihosomatice. Specialiștii au reușit să demonstreze existența unei legături puternice între corp și starea psihică a unei persoane. Acest fapt a devenit o idee fundamentală în dezvoltarea terapiei orientate spre corp.

În acest articol vom încerca să înțelegem în detaliu ce este terapia orientată spre corp.

Terapia orientată spre corp — ce este aceasta

În vremurile medievale, yoghinii, vedunii și șamanii știau că printr-un sistem de respirație specială și exerciții fizice pot vindeca sufletul. Asanas în yoga, dansuri rituale, dansuri sexuale, arte marțiale orientale — aceasta nu este nicidecum o listă completă a ceea ce poate fi considerat prototipul corecției orientate spre corp.

Fondatorul terapiei orientate spre corp, în accepțiunea modernă a acestui termen, este W. Reich. Profesorii lui Reich au fost K. Marx, C.G. Jung și Z. Freud.

În timp, Reich și-a dezvoltat conceptul de tratare a sufletului prin intermediul corpului, care este acum cunoscut în majoritatea țărilor din lume. Psihologii și psihoterapeuții practicieni au adaptat învățăturile lui Reich la specificul clienților cu care trebuie să lucreze, în urma cărora se cunosc în prezent numeroase variante de metode de corecție psihologică orientate spre corp.

Sub abrevierea universală de CBT (body-oriented therapy) intră un set de metode psihoterapeutice care ajută o persoană să facă față sentimentelor psihice cu ajutorul anumitor efecte asupra corpului de către un psiholog sau psihoterapeut.

Cu alte cuvinte, ședințele de terapie orientată pe corp ajută o persoană să învețe să transforme evenimentele negative din trecut în amintiri neutre din punct de vedere emoțional și să scape de manifestările psihosomatice.

Astăzi se consideră că terapia corporală este un domeniu de activitate promițător al vindecătorilor de suflete umane.

Esența terapiei

Wilhelm Reich a subliniat faptul că oamenii cu constituții similare au trecut prin tulburări emoționale similare în trecut. Psihodinamica lor este identică. Oameni diferiți, atunci când se confruntă cu stresul, reacționează la acesta în același mod. De aceea, persoanele care au supraviețuit violenței psihologice prezintă un model special de comportament: anumiți mușchi ai corpului lor sunt în permanență încordați, mișcările lor sunt lipsite de grație și de finețe, nu-și pot exprima emoțiile în mod adecvat. Caracterul și individualitatea unei persoane sunt ascunse în siguranță în spatele unei carapace musculare. Această cutie protectoare are un impact negativ nu numai asupra aspectului exterior al unei persoane, ci și asupra bunăstării sale psihologice: postura unei persoane din exterior pare nenaturală, iar încălcarea circulației sângelui din cauza cleștelor musculare duce la denaturarea organelor interne. Adesea, învelișul protector devine cauza artrozei și a osteocondrozei.

Dezvoltarea personală a unei persoane aflate sub carapacea protectoare se oprește. Emoțiile negative sunt reprimate în mod conștient, plătind pentru aceasta cu ticuri nervoase, bâlbâială, nevroze, psihoze, dependențe, ulcer gastric, distonie. Sunt reprimate și dorințele sexuale, care se transformă în agresivitate. Dorințele și nevoile deplasate se instalează într-o parte sau alta a corpului. Această greutate nu permite ca fluxul de energie pozitivă să circule liber în organism.

Wilhelm Reich a stabilit în mod experimental că este posibil să se schimbe situația prin influențarea corpului într-un anumit mod. Crampoanele musculare pot fi eliberate cu ajutorul unor exerciții fizice special selectate. Ședințele de terapie orientată spre corp ajută persoana să realizeze și să își accepte propriile nevoi și dorințe, ceea ce deschide calea spre creșterea personală. Acesta este motivul pentru care terapia corporală a devenit un instrument preferat al chiropracticienilor și o tehnică de vârf în reflexologie. Învelișul protector poate fi eliminat complet numai după o muncă detaliată asupra emoțiilor reprimate.

În timpul ședințelor de terapie orientată spre corp, psihologul îl învață pe client să acorde atenție tensiunii constante din una sau alta parte a corpului. Analizând localizarea tensiunii, psihologul stabilește, împreună cu clientul, cauza posibilă a apariției acesteia. În cazul în care cauza tensiunii poate fi identificată, se poate lucra asupra experiențelor deplasate.

Reich credea că o condiție prealabilă pentru succesul terapiei orientate spre corp este de a lucra prin blocurile din carapace de sus în jos:

1. Ochi, frunte, sprâncene, scalp. Caracatița de apărare a ochilor apare din cauza temerilor sociale, a dezvoltării slabe a calităților comunicative la o persoană. Aceasta provoacă tulburări psihosomatice precum lăcrimare, acuitate vizuală slabă, cefalee gratuită, migrenă, calviție.

Semnele de încleștare musculară în acest sector sunt:

• expresii faciale slab exprimate, senzația de mască înghețată pe față;
• privirea fugară, este dificil să privești în ochii interlocutorului atunci când vorbești;
• pliu vertical pronunțat pe podul nasului, numeroase riduri orizontale pe frunte.

Cauzele cochiliei frontale sunt considerate a fi activitatea intelectuală excesivă, încălcarea regimului de muncă și odihnă, oboseala cronică.

1. Blocul bucal (occiput, buze, cavitatea bucală, bărbie). Cramponarea în acest bloc se manifestă sub formă de

• Nevoia de a mesteca tot timpul;
• o maxilar încordat;
• o falcă ce străbate periodic fața.

La copii, se exprimă prin tendința de a face fețe, de a tachina. De regulă, astfel de persoane sunt puțin verbale, secretoase, retrase. Emoțiile negative nu se manifestă niciodată în exterior. Manifestările psihosomatice sunt absente.

Motivul apariției cochiliei orale este considerat necesitatea de a vă controla în mod constant, de a vă reține agresivitatea.

Blocajul oral poate da complicații la nivelul mușchilor spatelui. Masajul pentru astfel de dureri de spate oferă doar o ușurare temporară, deoarece nu îndepărtează clema din maxilar.

1. Gât, gât. Strângerea gâtului duce la pierderea armoniei cu sine și cu lumea. Prezența cochiliei în acest departament este evidențiată de:

• o voce liniștită;
• tuse nevrotică;
• salivație crescută, înghițire frecventă.

Persoanele cu o coajă în zona gâtului și a gâtului nu sunt deosebite să vorbească despre sentimentele lor, să își exprime nemulțumirea. Ele devin adesea victime ale nedreptății, dar nu caută niciodată să-și afirme drepturile și interesele.

Cauza cochiliei la nivelul gâtului este, de obicei, un resentiment subiacent față de părinți. De asemenea, duce la pietrificarea mușchilor gâtului poate duce la dependența deosebită a tinerilor moderni față de gadget-uri.

În domeniul psihosomaticii, strângerea mușchilor gâtului și a gâtului se manifestă prin frecvente dureri de gât și prin senzația de nod în gât. Dacă o persoană ignoră disconfortul din zona gâtului, treptat, această clemă musculară va coborî mai jos: cochilia toracică se va «atașa» la cochilia gâtului.

1. Piept, umeri, brațe. Cramponarea musculară în zona pieptului se manifestă prin

• o senzație de greutate în piept;
• curbura coloanei vertebrale;
• postură anormală;
• dificultăți de respirație;
• prin poziția asimetrică a umerilor. Dacă o persoană este caracterizată de o anxietate ridicată, umerii vor fi ridicați. Dacă individul are o stimă de sine scăzută în mod patologic, umerii vor fi căzuți.

De regulă, persoanele cu pectorali au o flexibilitate extrem de scăzută. Aceștia se plâng adesea de dureri musculare la nivelul umerilor, palme transpirate și dificultăți de respirație.

Coaja pectorală nu permite unei persoane să-și arate dragostea, să fie pasionată de ceva, să viseze. Astfel de oameni suferă de dragoste neîmpărtășită, gelozie patologică, trădarea celor dragi.

Coaja pectorală poate apărea ca urmare a socializării complexe a unui individ. Este foarte probabil să se formeze la un școlar care este respins de colegi.

1. Regiunea diafragmatică, plexul solar, partea inferioară a coloanei vertebrale. La nivel extern, această crampă se manifestă prin

• dificultate la expirație.
• capacitate pulmonară scăzută;
• scolioză;
• tendința de a amâna problemele importante pentru mai târziu;
• o tendință de a începe mai multe lucruri deodată și de a nu termina niciunul dintre ele;
• o tendință de a trăi într-o lume imaginară, deconectată de realitate.

Psihosomatica se manifestă sub formă de boli pulmonare și vărsături frecvente. Carcasa diafragmatică se formează dacă părinții îi interzic copilului să-și arate deschis sentimentele, cer liniște și calm. De asemenea, se poate dezvolta ca urmare a unui șoc emoțional puternic. La vârsta adultă, o clemă în acest domeniu poate apărea dacă o persoană este forțată să interacționeze în mod constant cu oameni care sunt neplăcuți pentru el.

1. Zona abdominală. Clamparea în această zonă se manifestă prin:

• un abdomen proeminent;
• probleme digestive, obezitate;
• stare de spirit;
• suspiciune;
• tendința de a adopta o poziție defensivă în avans în procesul de interacțiune interpersonală;
• furie, agresivitate nemotivată;
• invidie.

În cavitatea abdominală se instalează toate anxietățile și temerile din copilărie. Ca urmare a suprasolicitării emoționale în organism se produce o cantitate excesivă de bilă: despre o astfel de persoană se spune că este un «șarpe care scuipă otravă». Stomacul prea plin nu permite unei persoane să accepte calm criticile, să rezolve conflictele în mod pașnic, să construiască relații diplomatice.

1. Zona șoldurilor, picioarelor. Carcasa șoldului se manifestă sub formă de:

• Proeminență pelviană;
• Tensiune constantă în mușchii fesieri;
• Un mers nefiresc, în care picioarele persoanei nu se îndreaptă complet.

Formarea unui înveliș protector în regiunea pelviană este asociată cu inhibițiile sociale privind exprimarea sexualității și satisfacerea nevoilor intime. Încleștarea șoldului poate apărea, de asemenea, din cauza unei prime întâlniri sexuale nereușite sau a unui act de violență. Aceste tipuri de clampare apar adesea la persoanele anxioase cu stimă de sine scăzută.

O clampare în această zonă nu permite unei persoane să se bucure de dragoste și sex și o face să trăiască în așteptarea constantă a pericolului și a înșelăciunii. Picioarele i se par ca o vată de bumbac. Mersul său instabil se datorează tremurului constant al genunchilor.

Un semn că terapia a avut succes este o schimbare pozitivă în stilul de viață al persoanei, acceptarea de sine și autoacceptarea și autoactualizarea. Metodele de terapie orientate spre corp și exercițiile care pot fi făcute acasă în mod independent ajută la restabilirea echilibrului mental și a armoniei cu lumea din jur.

Metode de psihoterapie orientată spre corp

Principalele metode de terapie orientată spre corp sunt:

• analiza caracterologică a lui W. Reich;
• terapia vegetativă;
• terapia primară, Arthur Janov;
• terapia somatică D. Boadell;
• metoda de analiză a posturii și a posturii lui F.M. Alexander;
• analiza bioenergetică de A. Loewen;
• metoda biodinamică;
• terapia sistemului bioenergetic;
• psihotonică;
• integrare structurală I. Rolfe;
• Metoda lui M. Feldenkrais de restabilire a grației și a libertății de mișcare;
• metoda conștientizării senzoriale;
• metoda energiei de bază a lui John Pierrakos;
• autoanaliza comportamentului;
• psihoterapia organică;
• terapia de proces;
• Hakomi;
• tanatoterapie;
• corectarea atitudinilor psihologice;
• metoda de eliminare a obiceiurilor negative;
• metodă de eliberare emoțională;
• masaj cu degetele și coatele maseurului;
• radix;
• metodă de perspicacitate;
• metoda Rosen;
• exerciții motrice și analiza acestora;
• exerciții de respirație;
• dans;
• actorie;
• terapie prin sunet;
• meditație;
• yoga;
• hipnoză;
• terapie de grup;
• autodiagnosticare.

Toate aceste metode se bazează pe legătura inseparabilă dintre starea psiho-emoțională a unei persoane și învelișul său corporal. Ele folosesc diverse variante ale contactului terapeutului cu corpul pacientului: masaj, atingeri blânde, presiuni, controlul respirației.

Cu ajutorul metodelor și tehnicilor de terapie orientată spre corp, psihoterapeuții tratează depresia, nevroza, traumele psihice și consecințele acestora.

Tehnici

Tehnicile de terapie corporală au ca scop îmbunătățirea sănătății psihosomatice. Fiecare tehnică ajută la relaxarea unui grup muscular specific, descoperind emoțiile reprimate și sentimentele deplasate. W. Reich a scris că mușchii pot fi relaxați doar după o tensiune critică, astfel încât tehnicile corporale pe care le-a dezvoltat se bazează pe creșterea acțiunii clemei musculare. Atunci când strânsoarea musculară atinge severitatea maximă, se declanșează dorința instinctivă de a relaxa mușchiul. În acest moment se eliberează gândurile, dorințele și emoțiile ascunse în spatele carapacei.

Tehnicile terapiei orientate spre corp în psihocorectură vizează:

• detectarea conflictelor intrapersonale;
• restabilirea legăturii dintre psihic și corp;
• formarea unei relații de sine pozitive;
• optimizarea stimei de sine a unei persoane;
• învățarea clientului să utilizeze rațional posibilitățile propriului corp;
• depășirea barierelor de comunicare;
• îmbunătățirea abilităților de interacțiune socială.

Toate tehnicile de bodywork pot fi împărțite condiționat în grupuri:

1. Tehnici concepute pentru a lucra cu copiii. Aceste tehnici au ca scop reducerea anxietății personale și situaționale la copii. Utilizarea sistematică a masajului ca formă de terapie orientată spre corp facilitează socializarea copiilor autiști. Cursurile de terapie corporală îi ajută pe copii să învețe să-și controleze comportamentul și să își asume responsabilitatea pentru acțiunile lor. Psihoterapeuții pentru copii corectează trăsăturile negative de caracter la copiii de vârstă preșcolară și școlară primară cu ajutorul efectelor asupra corpului.
2. Terapia corporală pentru femei. Lucrând cu mușchii femeilor, terapeutul le ajută să își mențină curbele și plasticitatea corporală. Aceasta înseamnă că acest tip de terapie le ajută pe femei să își prelungească tinerețea. Corecția corporală pentru femei se desfășoară nu numai în forme individuale, ci și în forme de grup.

Scopul oricărei tehnici de lucru corporal este de a corecta postura unei persoane. Corecția psihologică se realizează în paralel. Acest lucru garantează eficiența terapiei corporale. Dacă sesiunile sunt conduse de un psihoterapeut calificat, recidiva problemei este puțin probabilă.

Exerciții

Exercițiile terapiei orientate spre corp au ca scop:

• reducerea tensiunii din mușchi;
• exprimarea liberă a gândurilor, emoțiilor și experiențelor care au fost mult timp negate sau reprimate de către client;
• depășirea traumelor din copilărie;
• rezolvarea infracțiunilor împotriva rudelor apropiate;
• corectarea atitudinilor de viață și a stereotipurilor de comportament;
• depășirea gândurilor și acțiunilor obsesive;
• eliminarea depresiei și a apatiei;
• refacerea resursei vitale a unei persoane.

Iată câteva exemple de exerciții:

1. Exercițiul «Soldat». O persoană este rugată să se prefacă a fi un soldat. Pentru a face acest lucru, el trebuie să stea drept, să se întindă cât mai mult posibil, astfel încât toate grupele musculare au fost tensionate la limită. El ar trebui să stea în această poziție timp de câteva minute. La comanda psihoterapeutului, ar trebui să se relaxeze brusc toți mușchii, transformându-se din soldat într-o păpușă de cârpe.
2. Exercițiul «Grâul». Acest exercițiu îl folosesc psihoterapeuții atunci când lucrează cu copiii. Copilului i se cere să adopte postura unui embrion, ghemuit într-un ghem. Terapeutul îi cere copilului să își imagineze că este o sămânță din care va crește o plantă foarte frumoasă. Terapeutul joacă procesul de plantare, udare și îngrijire a seminței. În același timp, terapeutul se laudă periodic cu voce tare despre lăstar, descrie frumusețea frunzelor și a mugurilor. Ascultând afirmațiile prezentatorului, copilul reacționează la cuvintele acestuia: se ridică încet, își îndreaptă spatele, picioarele și brațele.
3. Exerciții de respirație. Psihologul îl învață pe client să refacă resursa vitală a organismului prin îmbogățirea tuturor țesuturilor și organelor cu oxigen. Pentru a face acest lucru, el îl învață pe client respirația diafragmatică, care activează fluxurile de energie din corp.

Exercițiile TOT sunt combinate în complexe care lucrează pentru a sparge un anumit blocaj în practică. De exemplu, pentru a îndepărta blocajele oculare este necesar să se facă gimnastică oculară, iar pentru a sparge blocajele orale este util să se stimuleze activitatea mușchilor mimici prin gimnastică articulară. În cazul cleștilor de gât, cântatul și frazele cursive ajută bine. Corectarea scoarțelor toracice, diafragmatice și abdominale se bazează pe exerciții de respirație și sport sistematic. Pentru a vă elibera de clema de șold, trebuie să mergeți desculț, să dansați mai mult, să faceți exerciții precum ciclismul, legănatul picioarelor.

Avantaje și dezavantaje

Ca orice alt tip de corecție psihologică, terapia orientată spre corp are avantajele și dezavantajele sale. Avantajele acestei tehnici includ:

• eficiența ridicată a tehnicilor și exercițiilor pentru stresul sever;
• corectarea fobiilor și reducerea anxietății la copiii de vârstă preșcolară și școlară;
• deschiderea accesului la zona inconștientă a clientului;
• corectarea cauzei de prindere, nu a consecințelor acesteia;
• prevenirea tulburărilor psihosomatice;
• tehnicile TOT sunt utilizate ca măsuri de reabilitare în perioada postoperatorie pentru pacienții de orice vârstă.

Următoarele pot fi atribuite dezavantajelor programelor bazate pe corp:

• această metodologie este lipsită de o bază științifică;
• psihofiziologia nu dispune de instrumente cu ajutorul cărora ar fi posibilă evaluarea eficacității TCC;
• este dificil să se organizeze o pregătire independentă la domiciliu.

Concluzie

Terapia orientată spre corp a fost utilizată recent de către psihologi și psihoterapeuți. Această direcție de psihocorecție îi ajută pe oameni să se înțeleagă pe ei înșiși, să rezolve cu demnitate conflictele intrafamiliale și intrapersonale. Metodele și tehnicile acestei tehnici psihoterapeutice au ca scop găsirea armoniei clientului cu el însuși și cu lumea din jurul său.