Teoria lui Piaget a fost creată de un psiholog elvețian care s-a ocupat de funcțiile cognitive și de dezvoltarea intelectuală a copiilor. Jean Piaget a dezvoltat propria sa periodizare a formării psihicului copilului, al cărei criteriu principal era inteligența. De asemenea, el a fost unul dintre primii care a vorbit despre relația strânsă dintre gândire și vorbire: cu cât una este mai bine dezvoltată, cu atât mai bine funcționează cealaltă. Direcția centrală a dezvoltării intelectuale este formarea funcțiilor cognitive, care, potrivit autorului, determină dezvoltarea generală a copilului.
Cuprins
Ce a descoperit Jean Piaget
Pe scurt, Jean Piaget și-a dezvoltat teoria dezvoltării personalității prin prelucrarea testelor de inteligență ale unor persoane de vârste diferite. Într-o zi, a observat că unii copii făceau aceleași greșeli la ele care nu erau tipice generației mai mari. Acest lucru l-a condus la ideea că procesele cognitive și modurile de gândire la copii sunt diferite de cele ale adulților. După un timp, a dezvoltat teoria conform căreia persoanele aflate în același stadiu de dezvoltare au forme generale similare de cogniție și abilități cognitive.
Etapele de dezvoltare conform lui Piaget
Jean Piaget și-a dezvoltat teoria dezvoltării intelectuale, care include 4 etape.
Stadiul senzomotor (0-2 ani).
În primul stadiu, conform teoriei lui Piaget privind dezvoltarea cognitivă, se dezvoltă într-o măsură mai mare două sfere: senzorială și motorie. La această vârstă, bebelușii încep să înțeleagă, la un nivel primitiv, relația dintre acțiunile lor și consecințele acestora. Copiii explorează lumea din jurul lor prin intermediul abilităților motorii și al organelor senzoriale, extinzându-și treptat gama de idei despre subiecții și obiectele realității.
Bebelușul începe cu acțiuni simple, dar le complică treptat prin încercări și erori, formându-și concepte despre el însuși și despre obiectele din jurul său. Acest stadiu implică doar acțiuni cu obiecte concrete; un copil de această vârstă nu este deloc capabil să perceapă simboluri. În această perioadă, bebelușul dezvoltă treptat organizarea interacțiunilor motorii și perceptive cu obiectele și subiecții din jurul său. Până la sfârșitul etapei, se formează un sistem coerent de acțiuni senzorio-motorii în raport cu mediul obiectual.
Stadiul senzorimotor al dezvoltării copilului poate fi văzut clar, de exemplu, atunci când un copil de 1-2 ani se joacă cu un sortator. El îl asamblează numai prin încercare și eroare, încercând haotic să introducă figura în diferite caneluri până când o găsește pe cea potrivită.
Stadiul preoperațional (2-7 ani)
Copilul începe treptat să folosească simboluri și vorbire. Copilul este capabil să reprezinte și să descrie imagini și obiecte cu ajutorul cuvintelor. Dar, conform teoriei cognitive a dezvoltării, acestea ar trebui să fie obiecte vizibile, concrete, cu ajutorul cărora să poată efectua efectiv anumite acțiuni. Copilul nu este încă pe deplin conștient de reversibilitatea și ireversibilitatea unor procese și fenomene. De exemplu, pentru a afla dacă este posibil să conecteze o bucată de cretă ruptă în două, el trebuie să facă el însuși operațiunea: rupeți-o și priviți-o, încercați să o conectați. Un alt exemplu este asamblarea unei piramide. Dacă în etapa senzorio-motorie copilul încearcă să pună inelele împreună în ordine prin încercare și eroare, atunci în perioada preoperațională le pune unul lângă altul pentru a compara mărimea.
Această perioadă este, de asemenea, conform teoriei constructiviste a lui Jean Piaget, caracterizată de egocentrism, un fenomen în care copilul nu își poate imagina mental un obiect din punctul de vedere al unei alte persoane. De exemplu, atunci când se joacă de-a v-ați ascunselea, copilul doar își acoperă bine fața cu palmele sau își ascunde doar capul sub masă. El face acest lucru nu pentru că vrea să îi amuze pe adulți, ci pentru că gândirea sa este altfel organizată: el este foarte sigur că, dacă nu vede nimic, atunci același lucru se întâmplă și altora în acel moment.
La această vârstă, copiii sunt capabili să clasifice obiectele în funcție de anumite atribute și să rezolve probleme concrete legate de relațiile reale dintre oameni. Dar au dificultăți în a-și exprima gândurile sub formă de cuvinte
Stadiul operațiilor concrete (7-11 ani)
În gândirea copilului apare o anumită logică și coerență. În același timp, aceasta rămâne destul de rigidă, adică nu este suficient de flexibilă. Copilul nu se poate gândi încă la mai multe modalități de rezolvare a unei probleme deodată, nu înțelege conceptele abstracte și ipotezele ipotetice. Copilul își poate deja imagina mental unele procese simple. De exemplu, nu trebuie să rupă creta pentru a înțelege că a conecta cele două jumătăți spate în spate nu va funcționa: el își poate imagina acest lucru în minte. Un alt exemplu este o piramidă, ale cărei mărimi ale inelelor copilul le compară deja mental, fără a le pune efectiv unul lângă altul.
Stadiul operațiilor formale (după vârsta de 12 ani)
Aceasta este o formă de gândire care rămâne cu o persoană pentru tot restul vieții sale. De la vârsta de 12 ani, copilul dobândește treptat flexibilitatea gândirii, devine din ce în ce mai puțin confuz în ceea ce privește cauzele și efectele fenomenelor care se produc, începe să gândească logic, coerent și consecvent. Apare abilitatea de a gândi abstract și ipotetic, considerând realitatea existentă doar ca fiind una dintre variantele a ceea ce ar putea fi în teorie. Persoana gândește în propoziții, stabilind relații formale între ele. Se învață să se izoleze sistematic variabilele esențiale pentru rezolvarea unei probleme și să se parcurgă secvențial toate combinațiile posibile ale acestora.
Limitele de vârstă ale etapelor, conform teoriei lui Piaget privind dezvoltarea mintală, se pot schimba ușor în funcție de caracteristicile psihologice individuale ale copilului, dar pentru formarea unei gândiri de tip adult este necesar să se treacă prin toate etapele dezvoltării sale.
Principalele concepte ale teoriei lui Piaget sunt următoarele
- Schema de acțiune sau de gândire. Conform teoriei psihologice a inteligenței lui J. Piaget, acestea sunt categorii de cunoștințe care determină înțelegerea și interpretarea de către o persoană a lumii din jurul său. Schema include cunoașterea și procesul de obținere a acesteia. Atunci când primește o nouă experiență, un copil fie acționează și gândește în conformitate cu schema deja existentă în conștiința sa, fie o modifică, fie o înlocuiește cu una calitativ diferită.
- Asimilare. Acesta este procesul de încorporare a noilor cunoștințe în schemele deja existente. De exemplu, un copil știe că există o libelulă: corp alungit, aripi rapide, poate zbura. Văzând pentru prima dată un elicopter, el va exclama: «Mamă, uite, o libelulă!». Pentru că elicopterul, după toate semnele pentru copil, se încadrează în această categorie: lung, rapid, zboară. Adică, el a construit un nou concept în schema sa de gândire existentă.
- Cazare. Acesta este procesul de modificare sau de înlocuire a unui model existent pentru a-l adapta la noile condiții. De exemplu, un copil știe să țină o lingură, dar în pumn. Adulții încep să-i ceară și să-l învețe să o facă corect, punând tacâmurile între degete. Treptat, copilul trebuie să își schimbe complet schema de acțiuni: mușchii implicați și mișcările mâinilor se schimbă, doar scopul de a duce lingura la gură rămâne stabil.
- Echilibrul. Jean Piaget sublinia că în psihicul copilului trebuie să existe un echilibru sănătos între procesele de asimilare și acomodare, deoarece atunci când primul prevalează, comportamentul și gândirea copilului devin rigide, iar al doilea — inconsecvente și dezorganizate. Echilibrul dintre asimilare și acomodare determină dezvoltarea intelectuală reușită a copilului în toate etapele de formare a gândirii.
Cum se leagă gândirea copiilor de vorbire
Există o relație directă între gândirea și vorbirea unui copil. Pentru a învăța să opereze cu cuvinte, propoziții și concepte abstracte, este necesar să stăpânească vorbirea. Cu cât vorbirea se dezvoltă mai rapid și mai activ, cu atât se dezvoltă mai bine gândirea. Cu cât gândirea este mai bine dezvoltată, cu atât vorbirea este mai coerentă, logică și corectă.
Recomandările mele pentru părinți
- Atunci când elaborați un plan de dezvoltare a copilului, acordați atenție vârstei copilului și lucrați în conformitate cu aceasta. De exemplu, nu are rost să învățăm un copil de doi ani să citească: acesta nu este capabil să perceapă simboluri și este pregătit să lucreze doar cu exemple concrete.
- În fiecare etapă de dezvoltare, merită să îi prezentăm copilului o gamă cât mai largă de activități adecvate vârstei. Bebelușul — diferite sortatoare, piramide, puzzle-uri mari, astfel încât să poată să-și elaboreze pe deplin metoda de încercare și eroare. Preșcolarii pot alege jucării mai complexe de acest tip și, de asemenea, îl pot ajuta să depășească egocentrismul, demonstrându-i diferite puncte de vedere. Pentru școlarii mai mici, sarcinile logice care implică obiecte și obiecte concrete, familiare pentru el, iar adolescenții — probleme de natură abstractă și teoretică sunt perfecte.
- În cazul dificultăților de vorbire, încercați să dezvoltați gândirea prin jocuri, jucării, exerciții și metode adecvate vârstei. Dacă există suspiciunea că copilul nu gândește suficient de bine pentru stadiul său de dezvoltare, merită să încercați să influențați procesele cognitive prin intermediul vorbirii: cereți sarcini mentale adecvate vârstei, propuneți să caute cauzele și efectele diferitelor fenomene, să clasifice, să prezinte rezultatele probabile ale acestui sau acelui eveniment.
Concluzie
Jean Piaget a făcut o descoperire importantă în psihologia vârstei: el este autorul teoriei dezvoltării copilului, în care se vede clar periodizarea dezvoltării inteligenței și a gândirii logice de la vârsta foarte fragedă până la vârsta adultă. Singurul dezavantaj al teoriei sale este că etapele nu iau în considerare și alți sateliți ai dezvoltării în afară de abilitățile cognitive, de exemplu: dezvoltarea fizică, inteligența emoțională și interacțiunea copilului cu mediul înconjurător.