Sociofobia este o fobie socială, o teamă de acțiunea socială. O opinie comună este că aceasta este o frică de oameni, dar, de fapt, sociofobia este speriată de însuși procesul de interacțiune cu societatea. Frica de judecată și de critică, frica de a face greșeli, frica de responsabilitate, frica de a roși în public, frica de a fi ridiculizat, frica de a jigni pe cineva, frica de a intra într-o situație jenantă sau de a fi în centrul atenției, frica de a fi respins — acestea și multe alte lucruri sperie un sociofob. Haideți să vedem ce este sociofobia în cuvinte simple, să aflăm cum se manifestă și cum să facem față sociofobiei.
Ce este sociofobia
Sociofobia — ce este? Sociofobia este o frică de interacțiunea socială, o formă de tulburare de personalitate anxiosfobă (F40 conform ICD-10). Ea aparține grupului de fobii sociale (F40.1 conform ICD-10). Sociofobia se bazează pe stima de sine scăzută a individului, pe complexe, pe teama de pedeapsă și cenzură, pe judecată. O persoană se teme de societate pentru că se așteaptă, în mod subconștient, ca aceasta să o atace.
Un sociofob se teme atât de mult de judecata socială încât preferă să nu facă nimic. Din acest motiv, sociofobia este uneori numită boala oportunităților ratate. Cei mai mulți sociofobi se izolează de societate, dar există și un alt model de comportament: persoana încearcă să își ascundă vulnerabilitatea. În acest caz, sociofobul încearcă să stabilească cât mai multe contacte, să fie perfect în exterior și în interior, să mulțumească și să fie pe placul tuturor.
Există două tipuri de sociofobie (fobie socială):
- Frica de orice interacțiune socială sau tulburare generalizată.
- Frica de anumite situații, sau tulburare specifică. De exemplu, o persoană este speriată doar de întâlnirile romantice sau doar de vorbitul în public. În general, varietățile de fobie socială se disting pe această bază, de exemplu, glossofobia (frica de a vorbi în public), eritrofobia (frica de a roși în public).
Este important să nu confundăm sociofobia cu introversia. Aceasta din urmă este un tip de temperament, o trăsătură înnăscută. Introvertiții nu se tem de interacțiunea socială, nu simt disconfort în timpul comunicării sau al vorbitului în public. Doar singuri cu ei înșiși sau în compania unei singure persoane sunt mai interesanți decât într-un grup. Introvertiții sunt concentrați pe lumea lor interioară. Sociofobii sunt preocupați de lumea exterioară și încearcă să scape de ea. Sociofobia este o boală, nu o trăsătură de caracter. Un introvertit nu se teme să socializeze cu oamenii, dar nu are nevoie să o facă.
Interesant!!! Fobia socială este adesea combinată cu fobofobia — frica de frică. După mai multe atacuri de sociofobie, o persoană se teme de atacurile repetate de frică.
Semne
Ce înseamnă sociofobia? Înseamnă că o persoană evită interacțiunea socială cu orice preț. El refuză să facă noi cunoștințe, să lucreze într-un colectiv, să își construiască o viață personală, să stabilească legături de afaceri. O persoană se închide în sine, în cazuri deosebit de neglijate, se izolează între pereții casei sale. În capul său se repetă aceeași întrebare: «Ce vor spune oamenii?». Sociofobul se teme de evaluarea negativă a acțiunilor sale și de consecințele negative ale interacțiunii sociale.
Caracteristicile caracterului unui sociofob:
- iritabilitate,
- timiditate,
- suspiciune,
- resentimente,
- stângăcia mișcării,
- agitație,
- încruntare.
Dacă un sociofob aude pe cineva râzând lângă el, este sigur că râde de el. Dacă cineva discută despre ceva, sociofobul este sigur că discută despre el, și numai într-un mod negativ. Dacă un sociofob surprinde pe cineva care se uită la el, se gândește imediat «Ce este în neregulă cu mine?».
Semnele și simptomele sociofobiei la adolescenți și adulți sunt practic aceleași. Singura diferență este în situațiile în care este vizibilă. De exemplu, copiii adolescenți întâmpină dificultăți la școală, refuză să frecventeze o instituție de învățământ (chiulind de la școală sau plângându-se că nu se simt bine). În rest, manifestările la copii și adulți sunt similare: vorbire tăcută și timidă, înroșirea feței, teama de a spune ceva greșit. Semnele de sociofobie la femei și bărbați nu diferă.
Interesant! Există trei modele de comportament sociofob: stupoare în timpul interacțiunii sociale, dorința de a fugi sau de a se ascunde, agresivitate și ignorarea deliberată a oricărei interacțiuni sociale.
Cauzele sociofobiei
De unde vine sociofobia? De cele mai multe ori, primele semne de sociofobie devin vizibile la 9-13 ani, dar dezvoltarea fricii începe în copilăria timpurie. Iar acest lucru se datorează costurilor educației în familie: autoritarism, abuzuri asupra copiilor, violență.
La vârsta adultă, sociofobia apare rareori ca o boală independentă și este mai des combinată cu alte probleme psihologice. De exemplu: tulburare de anxietate generalizată, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă, dependențe chimice, nevroze. Cu toate acestea, în unele cazuri, toate aceste probleme pot fi mai degrabă o consecință decât o cauză a apariției sociofobiei. Este important să se țină cont de acest lucru în cadrul tratamentului.
Așadar, de ce apare sociofobia? Printre motivele apariției sale se numără:
- strictețea părinților;
- cerințele și așteptările excesive ale părinților;
- critici și insulte nepotrivite;
- răceala și indiferența emoțională a părinților;
- lipsa de sprijin și aprobare în viața unei persoane;
- ridiculizarea din partea colegilor, părinților, profesorilor etc..;
- hiperparenting;
- comparații negative («Sasha a luat cinci, iar tu de ce ai luat patru?»);
- tulburări de anxietate la părinți;
- traume psihologice, de exemplu, o performanță publică eșuată urmată de o lipsă de sprijin;
- expunerea prelungită la factori de stres (de exemplu, eșecuri sistematice la locul de muncă sau în viața personală).
Interesant! Sociofobia este mai frecventă la femei decât la bărbați.
Simptomele sociofobiei
În situații de interacțiune socială (o călătorie în transport, o comunicare, un discurs cu un raport, o vacanță comună cu cineva etc.), o persoană este cuprinsă de panică. Apoi, la manifestările psihologice ale fobiei se adaugă reacții somatice:
- dureri de cap;
- amețeli;
- transpirație;
- paloare sau înroșirea pielii;
- tahicardie;
- aritmie;
- nevoi frecvente de a face pipi;
- greață;
- tremurături;
- creșteri bruște ale tensiunii arteriale;
- dificultăți de respirație;
- senzație de sufocare;
- probleme de coordonare;
- simptome dispeptice;
- spasme musculare;
- senzație de nod în gât;
- leșin și sincopă.
În plus, se remarcă o deteriorare cognitivă: probleme de concentrare și de memorie, bâlbâială, confuzie și senzația de vid în cap. Sociofobul încearcă să încheie cât mai repede sesiunea de interacțiune socială, să fugă sau să se ascundă. Cu toate acestea, odată ce contactul social s-a încheiat, el nu se simte mai bine. El repetă întrunirea trecută la nesfârșit și intră în autoexaminare și autodepășire.
În stadiile neglijate ale anxietății sociale, aceste manifestări apar la simplul gând de interacțiune socială. Sociofobului îi este teamă chiar și să iasă din casă, să sune la telefon, să trimită un mesaj.
Fiți atenți! Este important să nu confundați sociofobia cu frica de oameni (antropofobia) și frica de mulțimi (agarofobia). Nu se recomandă autodiagnosticul și autotratamentul. Consultați un psiholog.
Diagnostic
Diagnosticul de «sociofobie» se pune numai dacă există o reacție de evitare, manifestată în contact cu obiectul fricii. Altfel spus, diagnosticul se pune dacă o persoană nu se teme doar de societate, ci o și evită. Împreună cu aceasta, psihologul analizează plângerile și istoricul de viață al clientului.
Specialistul îl ajută pe sociofob să înțeleagă când a apărut prima dată frica, ce a precedat-o, în ce situații se manifestă sociofobia și frica este exacerbată. Fiecare caz de sociofobie este unic, este important să se identifice toate subtilitățile și componentele. Planul de corecție și reabilitare depinde de aceasta.
Psihologii folosesc scala Leibowitz ca un instrument auxiliar de diagnosticare. Prin interpretarea rezultatelor testului, este posibil să se suspecteze prezența sociofobiei. Același chestionar îi va ajuta pe cei care caută un răspuns la întrebarea «Cum să înțelegi că ai sociofobie?». Cu toate acestea, nu uitați că nu puteți face un diagnostic doar pe baza acestui test.
Interesant! Sociofobia afectează 8% din totalul populației mondiale.
Tratament
Este sau nu sociofobia o boală psihică? Da, este o boală psihică. Se poate trata sociofobia? Da, este posibil să scăpați complet de această boală cu ajutorul terapiei. În cadrul tratamentului sociofobiei, psihologii folosesc următoarele direcții de psihoterapie (alegerea programului depinde de simptomele și particularitățile personalității pacientului):
- Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Psihologul și clientul simulează situații înfricoșătoare, sociofobul învață noi modele de comportament. În acest fel se formează abilitățile sociale. Ședințele de terapie pot fi individuale și de grup. În tratamentul sociofobiei, terapia de grup este mai potrivită ca niciodată. Oamenii uniți de o problemă comună nu numai că se înțeleg perfect, ceea ce le permite să se deschidă mai ușor, dar se sprijină activ unii pe alții și se ajută reciproc să își perfecționeze abilitățile sociale.
- O metodă de abordare strategică pe termen scurt. Acest domeniu implică lucrul cu sociofobul și cu mediul său. Psihologul comunică valoarea unei îngrijiri moderate a sociofobului către mediul său apropiat. Este important să îl ajutăm discret să își stabilească propriile contacte sociale. De exemplu, nu ar trebui să se dea telefoane pentru sociofob sau să i se cumpere cumpărături și să i le aducă acasă etc.
- Relaxarea prin tensiune. Cea mai des folosită este metoda relaxării musculare progresive, conform lui Jacobson. Cu ajutorul ei se poate scăpa de tensiunea fizică și psihică, se poate slăbi intensitatea anxietății.
- DPDG (desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare). Tehnica vă permite să scăpați de tulburarea de stres posttraumatic și de consecințele traumei: fobii, nevroze, psihosomatici și altele. Lucrul are ca scop reducerea sensibilității la amintirile traumatice. O persoană nu le uită, dar poate spune povestea vieții sale ca și cum ar fi fost cu altcineva. Acest lucru reduce sensibilitatea la situațiile înfricoșătoare de interacțiune socială.
În stadiile neglijate, terapia psihologică a sociofobiei este completată cu medicamente. Psihologul prescrie tranchilizante, antidepresive, sedative. Acest lucru este indicat, de obicei, dacă fobia este combinată cu alte probleme, de exemplu, în tratamentul sociofobiei și al depresiei.
Ca auto-ajutor, psihologii recomandă să se facă referire la manuale practice, cum ar fi lucrarea lui J.W. Beeke «Training to overcome sociophobia. Un ghid de autoajutorare» sau cartea lui Thomas Richards «Depășirea sociofobiei și a timidității: pas cu pas». În același timp, este important să vă încercați în mod activ în domeniul interacțiunii sociale: comunicați pe forumuri, în grupuri tematice. Puteți începe prin a interacționa cu alți sociofobi care au decis să se vindece. În același timp, este important să faceți exerciții fizice regulate, să urmați o dietă sănătoasă și să vă supravegheați regimul de somn și de odihnă.
Concluzie
Sociofobia severă distruge abilitățile sociale deja slabe ale unei persoane. Din cauza fricii de interacțiunea socială, un sociofob are probleme de socializare, de adaptare, de realizare de sine. El nu își poate construi o carieră, o familie, prietenii. Din această cauză, în adâncul sufletului, o persoană se simte nefericită, chiar dacă alege masca mizantropiei (ura față de oameni). Sociofobia este bine tratată dacă persoana însăși își dorește acest lucru.