Rigiditatea gândirii în psihologie: definiție, tipuri

Rigiditatea a devenit o trăsătură caracteristică a oamenilor moderni, deși condițiile de viață în societate necesită flexibilitate și mobilitate a atitudinilor personale. Această trăsătură a psihicului și a gândirii inhibă gândirea unei persoane și împiedică adaptarea sa cu succes în societate. Nereușita socială duce la scăderea stimei de sine, provoacă stres și depresie. Rigiditatea în psihologie este considerată unul dintre principalele fenomene care împiedică creșterea socială a unei persoane, prin blocarea capacităților sale de adaptare și a flexibilității gândirii.

Practicienii în psihologie îi ajută pe clienți să înțeleagă ce este rigiditatea și cum să o abordeze.

Definiția conceptului

Diferite definiții ale rigidității mentale pot fi găsite în medicină — este o rată scăzută a răspunsului tisular la un stimul.

De asemenea, acest termen este folosit și în psihologie. Haideți să înțelegem ce este.

În cuvinte simple, rigiditatea este duritatea, intratabilitatea atitudinilor unei persoane față de schimbare. Ea se manifestă prin pedanterie, încăpățânare, directețe, conservatorism, aderența strictă a unei persoane la propriile principii. Această definiție se bazează pe viteza redusă a proceselor de adaptare umană. Această calitate îi face pe oameni, într-o situație critică, să insiste asupra propriilor lor împotriva bunului simț.

Psihofiziologii au ajuns la concluzia că rigiditatea este o trăsătură a gândirii care este inerentă la absolut toți oamenii. De exemplu, mobilitatea mentală slabă se observă la toți copiii mici. Dacă aceasta va avea mai târziu un impact negativ asupra comportamentului și activității umane depinde de cât de puternic se exprimă. Nivelurile scăzute și medii de rigiditate nu împiedică o persoană să demonstreze flexibilitate a minții, raționalitate și ingeniozitate, dar îi este dificil să se adapteze la condiții noi. Dacă rigiditatea gândirii este exprimată peste nivelul mediu, aceasta devine cauza nereușitei sociale a unei persoane.

În știința psihologică internă, acest termen se referă la lipsa capacității unei persoane de a-și schimba rapid comportamentul în funcție de schimbările de situație. Este un sinonim pentru rezistența la stres. Astfel de persoane sunt rezistente la presiunea societății, nu sunt înclinate să răspândească zvonuri și bârfe. Dar, în același timp, scoateți-i din echilibru indivizi imprecise, iresponsabili, nepunctuali. Unul dintre motivele acestei reacții este fixarea unei persoane pe propriile sentimente.

Lenea de gândire provoacă rigiditatea emoțiilor. Astfel de persoane nu știu să empatizeze. În psihologie, acest fenomen se numește rigiditate emoțională. Ea poate fi o condiție prealabilă pentru formarea unui model narcisist de comportament.

Manifestări ale acestei trăsături

Creșterea agresivității și a anxietății sunt considerate primele semne ale rigidității în comportament. Aceste trăsături de personalitate sunt cele care manifestă rigiditatea psihologică: atunci când situația se schimbă în mod imprevizibil, o persoană nu știe cum să se comporte, cum să reacționeze corect. Prin urmare, se enervează, intră în stres pentru că i s-a întâmplat acest lucru.

Semnele de rigiditate a atitudinilor sunt:

• rigiditatea scopului, disponibilitatea de a atinge scopul cu orice preț;
• comportament respectuos al legii, un nivel ridicat de moralitate;
• perfecționism, pedanterie;
• curățenie;
• gândire, reacții și comportament stereotipice;
• constanță a obiceiurilor;
• incapacitatea unei persoane de a abandona un model de comportament ineficient;
• strădania de a realiza idei fantastice sau lipsite de importanță;
• teama de orice inovație;
• dragostea pentru diverse ritualuri zilnice;
• protestul împotriva oricărei schimbări în modul obișnuit de viață;
• imaginație, sugestibilitate;
• excitabilitate emoțională și impresionabilitate;
• autocontrol slab dezvoltat;
• percepția dureroasă a criticii, refuzul de a-și recunoaște propriile greșeli;
• aspirația de a domina în relații;
• stil autoritar în comunicare

Motive pentru formarea acestei trăsături

Mobilitatea slabă a psihicului poate fi congenitală sau condiționată din punct de vedere social. În psihologie, este general acceptat faptul că rigiditatea gândirii este cauzată de factori precum: — rigiditatea gândirii:

• predispoziția genetică (de exemplu, moștenirea unui copil de la părinți cu temperament de tip flegmatic);
• accentuări ale caracterului;
• viteza scăzută a proceselor mentale, reactivitatea slabă a sistemului nervos, tulburări în funcționarea acestuia;
• rata scăzută a activității de gândire din cauza modificărilor biochimice din creier;
• tulburări endocrine;
• schimbări mentale legate de vârstă, manifestate sub forma conservatorismului în opinii și obiceiuri;
• erori de educație în familie, multe interdicții și pedepse, cerințe sporite față de copil;
• răceala relațiilor dintre copil și părinți;
• situație psihologică nefavorabilă în familie;
• conflict emoțional intrapersonal;
• expunerea unei persoane la factori psihotraumatici, stres, depresie;
• dezamăgire în viața personală;
• lipsa oportunităților de auto-realizare;
• eșecuri în activitatea profesională, relații interpersonale tensionate în echipa de producție;
• neurastenie, isterie, nevroză, psihoză;
• autism, tulburare de personalitate narcisistă, sindrom Asperger;
• encefalită, meningită;
• sciatică, leziuni ale coloanei cervicale, osteocondroză;
• boala Parkinson, accident vascular cerebral, abces cerebral;
• alimentație deficitară;
• dependență de alcool sau de droguri;
• otrăvire chimică;
• traumatisme și leziuni organice la nivelul creierului sau al măduvei spinării.

În psihologie, se crede că fundamentul pentru dezvoltarea unei astfel de calități precum rigiditatea devine o combinație de precondiții psihofiziologice cu factori sociali.

Tipuri de rigiditate

Se disting următoarele tipuri de rigiditate:

1. Rigiditatea cognitivă este o manifestare a rigidității mentale în activitatea intelectuală umană. Orientarea gândirii către sfera cotidiană nu permite unei persoane să raționeze liber asupra conceptelor abstracte. Definiția rigidității cognitive se bazează pe dificultățile pe care o astfel de persoană le întâmpină atunci când se confruntă cu o cantitate mare de informații noi. Ea poate fi echivalată cu o lipsă de interes cognitiv, care afectează negativ procesul de învățare.
2. Rigiditatea motivațională. Acest tip se manifestă în modurile stereotipe în care o persoană se bucură de viață. Dacă o astfel de persoană este forțată să stăpânească un nou tip de activitate, ea se simte frustrată. Eșecurile în această sau acea activitate duc la refuzul individului de a continua activitatea începută. Atunci când este forțată să schimbe viața obișnuită, o persoană continuă să folosească vechile modalități ineficiente pentru a rezolva noi probleme.
3. Rigiditate emoțională. Acest tip de lentoare în emoții se mai numește și rigiditate afectivă. Acest tip de rigiditate în psihologie este o inteligență emoțională slabă. O persoană este fixată pe aceleași emoții, repertoriul stării sale de spirit și al manifestării externe a sentimentelor este foarte îngust. El trăiește saturat emoțional cu trecutul, nu este interesat de noi impresii emoționale. Rigiditatea afectivă este una dintre cauzele conflictului în relațiile interpersonale.

Există o altă clasificare — alocarea unor tipuri specifice de personalitate cu abateri comportamentale de natură diferită:

1. Negativistul morocănos. Aceasta este o persoană care percepe lumea în culoarea neagră. El este mereu nemulțumit de ceva, se plânge constant de colegi, vecini, copii. În psihologie se crede că acest tip de rigiditate este cel mai frecvent.
2. Teribilistul-vorbăreț. Se poate spune că, în psihologie, aceasta este o manifestare pozitivă a rigidității. Astfel de oameni sunt sufletul companiei. În orice grup social, ei sunt în centrul atenției. De regulă, sunt excelenți povestitori, dar foarte slabi ascultători: satisfacerea propriei nevoi de comunicare este mult mai importantă pentru ei decât să le permită celorlalți să-și împărtășească opiniile.
3. Floare. Printre psihologii sociali există o opinie larg răspândită că o astfel de manifestare a rigidității este o personalitate introvertită pronunțată. În orice afacere, o astfel de persoană alege rolul de observator, în echipă evită comunicarea informală. Colegii de la locul de muncă explică acest comportament prin aroganța și îngâmfarea accentuată a individului
4. Toma Necredinciosul. Acesta este un cinic cu o rigiditate mentală pronunțată, care pune totul la îndoială. Stabilește contactul cu ceilalți, el împiedică franchețea.
5. Bufon. Aceasta este o persoană cu rigiditate emoțională, care la început pare a fi un vesel optimist. Umorul și glumele sale pot ridica starea de spirit. Dar adesea glumele sale sunt la limita infectului. Punctul său forte este umorul negru.
6. Conspirator. Aceasta este o persoană cu o rigiditate socială pronunțată. Este o personalitate închisă, care este foarte selectivă în comunicare.

Cum să depășești trăsătura negativă a temperamentului

Înainte de a lupta cu rigiditatea mentală, trebuie să răspundem la întrebarea: interferează cu adevărat cu existența normală a unei persoane? Nu toate cazurile de rigiditate caracterologică exprimată necesită corecție. În plus, nivelul de rezistență la stres al unei personalități este în corelație directă cu nivelul de rigiditate. Corecția este necesară doar în cazurile în care această trăsătură împiedică cu adevărat o persoană.

Dacă o persoană înțelege că motivul principal al rigidității gândirii clientului este reprezentat de traumele psihologice trăite în copilărie, este aproape imposibil să depășească o astfel de trăsătură a gândirii și a psihicului pe cont propriu. Aici va fi nevoie de ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut.

Depășirea rigidității în psihologie începe cu determinarea cauzelor apariției acesteia. Înainte de a începe activitățile corective din punct de vedere psihologic, este necesar ca clientul să-și recunoască problema și să se pregătească pentru cooperarea cu psihologul.

În psihologie, lupta împotriva rigidității se bazează pe distrugerea tiparelor de gândire. În acest scop, se utilizează antrenamentul de comunicare, terapia prin artă. Dezvoltarea creativității, a empatiei și a gândirii abstracte ajută la mobilizarea psihicului.

Metodele psihoterapeutice de combatere a gândirii lente și a retardului mental se bazează pe hipnoză, psihanaliză, psihodramă, terapie rațional-afectivă.

În cazul în care lentoarea mentală strânsă este combinată cu o stare depresivă sau neurologică, este mai bine să solicitați ajutorul unui psihiatru. Cu cuvinte simple, o astfel de trăsătură de temperament — rigiditate crescută — nu este un diagnostic medical, ceea ce înseamnă că nu are nevoie de medicamente pentru a o corecta.

Posibilități de corecție

Psihologia modernă și psihoterapia dispun de un arsenal suficient de mijloace și metode pentru corectarea încetineții gândirii, a sărăciei sferei emoționale și a lenei mentale. Dacă această trăsătură agravată a psihicului și a gândirii nu atrage după sine tulburări psihice grave, nu este nevoie de medicație.

Cu cât clientul caută mai devreme ajutor profesional, cu atât mai mare este eficiența tehnicilor de psihocorecție.

Concluzie

Rigiditatea este lentoarea gândirii și a proceselor mentale ale unei persoane. Este specifică tuturor oamenilor, dar gradul de exprimare variază. Valorile critice de accentuare ajung doar atunci când se întrunesc anumite circumstanțe. Dacă lentoarea interferează cu viața normală, este necesar să ne adresăm unui psiholog. Asistența calificată a unui specialist va ajuta la revenirea capacității de a se bucura de viață.