Neoplaziile personale ale crizei de 3 ani la un copil

Criza de 3 ani este o perioadă inevitabilă de creștere și dezvoltare a copilului. Etapa dificilă este adesea caracterizată de încăpățânare excesivă, proteste, crize de furie și voință.

Chiar și cei mai calmi copii, care nu sunt tipici pentru un astfel de comportament, devin neascultători și incontrolabili.

La vârsta de 3 ani, orice copil se străduiește să le demonstreze celorlalți că este demn și adult, apar primele dorințe stabile, iar copiii își apără cu ușurință dreptul la aceasta, demonstrându-le adulților seriozitatea intențiilor lor.

Capriciile se referă la toate sferele vieții — regimul de somn și odihnă, alegerea unui desen animat sau a unor creioane colorate, durata unei plimbări, imprimarea unui tricou și așa mai departe. Adesea negativismul se manifestă în mod fundamental la cererea unui adult — copilul face pur și simplu totul invers, chiar dacă nu există niciun beneficiu deosebit pentru el din acest lucru.

Criza de 3 ani — este o perioadă de descoperire și descoperire, vârsta trezirii imaginației și a realizării lui însuși ca persoană. Sfârșitul perioadei dificile este marcat de apariția unor noi formațiuni caracteristice.

  • Care sunt aceste fenomene?
  • Ce provoacă debutul dificultăților?
  • Ce poate fi atribuit schimbărilor?
    • Orientarea personalității
    • Conștientizare
    • Autonomie
    • Stima de sine
    • Identificarea personală

    Care sunt aceste fenomene?

    Criza de 3 ani, ca orice altă etapă critică de vârstă, are un complex simptomatic special — principalele manifestări care sunt caracteristice majorității copiilor. Se poate vorbi cu exactitate despre debutul crizei doar atunci când toate sau marea majoritate a acestor fenomene se manifestă în comportamentul copilului.

    foto-15889_3-4001775

    1. Negativismul . Aceasta nu este doar nesupunere și dorința de a face contrariul. În cazuri extreme, negativismul poate ajunge la absurditate — un tricou nu este negru, ci alb, numele animalului de companie nu este Jack, ci Baikal, și așa mai departe. Copiii pot acționa chiar și împotriva propriilor dorințe.
    2. Încăpățânare . Copilul insistă asupra unui lucru nu pentru că și-l dorește cu adevărat, ci pentru că așa i-au spus adulții — setea de acceptare a deciziei sale de către cei din jur. De exemplu, după ce și-a asumat responsabilitatea de a o ajuta pe mama sa să care saci grei până în casă, copilul în nici un caz nu-și va refuza cuvintele, iar când părinții vor încerca să-i faciliteze în mod obiectiv viața va începe să se încăpățâneze.
    3. Încăpățânarea . Exprimată prin protest impersonal. Copilul se răzvrătește împotriva a orice, neagă importanța unor lucruri sau acțiuni care anterior făceau parte integrantă din viața sa.
    4. Voluptatea . Un copil aflat într-o perioadă de criză încearcă să dea dovadă de independență în toate. Ajutorul celorlalți nu va fi acceptat, chiar dacă nu reușește deloc.
    5. Despotism . Unii copii par să își testeze în mod deliberat părinții pentru a afla dacă sunt puternici. Scandaluri și crize de furie nerezonabile, manipulare, subterfugii — orice acțiune care poate scoate din echilibrul emoțional.
    6. Gelozia . Criza se manifestă adesea prin gelozia unui membru al familiei față de ceilalți, cerând o atenție necontenită pentru ei înșiși.
    7. Deficiența . Copiii de la vârsta de 3 ani manifestă o agresivitate nerezonabilă față de tot ceea ce îi înconjoară — pot provoca, pe cât posibil, dureri fizice celor dragi sau animalelor de companie, mutila o jucărie preferată, rupe o fotografie memorabilă.

    Copilul învață să își exprime atitudinea față de mediul înconjurător sau, mai degrabă, să insiste asupra dreptului său de a face acest lucru. În acest stadiu de dezvoltare, schimbările psihologice — schimbări mentale și sociale în conștiința copilului — sunt inevitabile.

    Ce provoacă debutul dificultăților?

    Până la vârsta de trei ani, copiii au o atitudine subiectivă față de realitatea înconjurătoare — există o cunoaștere a varietății obiectelor, a caracteristicilor și scopurilor lor.

    Cu toate acestea, cu timpul vine un moment în care copilul dorește nu numai să acumuleze informații noi și să repete manipulările adulților. Există propriile dorințe, motive, motivații și o dorință irezistibilă de a le pune în practică, de a fi activ, de a testa un nou model de comportament. Setea de autonomie stabilește situația de criză.

    Ce poate fi atribuit schimbărilor?

    foto-15889_4-6224621

    Copiii continuă să stăpânească domeniul și formele de comunicare în principal împreună cu adulții, dar principala diferență față de stadiul anterior de dezvoltare constă în trezirea subiectivității.

    De ea se leagă toate noile formațiuni ale perioadei de criză: orientare personală, conștientizare, autonomie, stimă de sine, identificare personală.

    Orientarea personalității

    După ce a descoperit toate farmecele existenței autonome, copilul are, în mod firesc, nevoia de a-și concretiza cunoștințele și presupunerile în practică, în activități și de a se stabili în relații cu un cerc de persoane semnificative.

    Conștientizare

    În conștiința copilului, acesta devine încrezător că toate acțiunile sale conduc cumva la un anumit rezultat. El învață să își controleze dorințele, anticipând în avans ceea ce va rezulta.

    Autonomie

    Copiii își dau seama că rezultatul final depinde de amploarea eforturilor lor. Căutând să se dovedească în orice, ei desfășoară cu sârguință o activitate pentru a-și putea asuma responsabilitatea pentru aceasta.

    Stima de sine

    Stima de sine se manifestă printr-un sentiment emoțional pozitiv de sine. Sprijinul și laudele sunt duse direct în contul lor personal. Copiii învață să fie mândri de ei înșiși și de realizările lor, să se laude și să demonstreze rezultatele unei activități.

    Identificarea personală

    Limitele lumii se extind treptat, iar copilul începe să observe că există alții care sunt mai buni și mai de succes decât el sau ea.

    Dacă la început bebelușii sunt capricioși și cer atenție doar pentru ei înșiși pentru nimic, mai târziu ei învață să analizeze motivele pentru care cineva primește mai multă dragoste și, în consecință, își schimbă activitățile și atitudinea față de ceilalți.

    Ce se întâmplă după aceea?

    La sfârșitul crizei de 3 ani, capriciile și nervozitatea copilului scad simțitor. El devine mai calm și mai rezonabil, se simte responsabil pentru acțiunile sale și începe să își asume în prealabil cum să obțină un rezultat mai bun.

    Copilul, în ciuda valorii independenței și a separării de părinți, își dă seama că există anumite reguli și restricții care trebuie respectate și le acceptă.

    De ce este important să recunoaștem esența maturizării?

    foto-15889_5-6457989

    Formarea și dezvoltarea personalității unui copil în toate etapele vieții adulte este direct influențată de stilul parental și de modelele comportamentale ale adulților din jurul său.

    Este important ca părinții să înțeleagă și să recunoască motivele pentru care un copil a devenit neascultător și capricios și, în conformitate cu acestea, să construiască relații cu el astfel încât să nu exacerbeze situația.

    La copiii de această vârstă trebuie tratați cu înțelegere și nu trebuie să dea dovadă de agresivitate de fiecare dată când copilul opune rezistență. Numai în acest fel se poate contribui la dezvoltarea armonioasă a personalității.

    Concluzie

    Criza de 3 ani este o perioadă dificilă, dar inevitabilă în viața fiecărui copil. Ea se caracterizează în mod natural prin manifestări negative — încăpățânare, agresivitate, isterie.

    Aceste simptome nu pot fi evitate, deoarece copilul abia învață să se controleze și să învețe normele de comportament. Numai prin experiență își va forma cunoștințe, deprinderi și abilități care îi vor permite o coexistență armonioasă cu lumea din jurul său.

    Un articol util? Evaluați

    5 / 5. Număr de evaluări: 1

Data ultimei actualizări: 12-21-2023