Perioada vârstei preșcolare este însoțită invariabil de criza de 7 ani și de criza de reglare, care este de o natură similară cu cea observată la copil în anul primei vieți.
Vârsta preșcolară se caracterizează prin faptul că tipul principal de activitate (jocul) este înlocuit treptat de învățare în sens larg — dezvoltarea abilităților, dobândirea de noi cunoștințe, deprinderi și abilități.
Copilul devine mai independent, începe să abordeze în mod conștient, mai responsabil realizarea acțiunilor. În acest curs nu este doar dezvoltarea inteligenței, ci și dobândirea de abilități utile, semnificative, a căror importanță, a căror nevoie este pe deplin simțită de preșcolarul mai mare.
Cuprins
Despre ce este vorba?
În procesul de dezvoltare, nu de creștere a copilului, apar neoformații psihologice calitativ noi, care constituie esența fiecărei etape de vârstă.
Schimbările mentale și sociale care determină în mod direct conștiința de sine, atitudinea față de sine și față de lumea înconjurătoare se numesc neoformații psihologice. Noile-formații reflectă rezultatul generalizat al restructurării calitative a personalității.
Fiecare perioadă de vârstă se caracterizează prin noi-formații psihologice specifice acesteia, de la procesele mentale până la trăsăturile individuale de personalitate, care sunt determinate în mare măsură de rezultatele perioadei sensibile. Perioada sensibilă a dezvoltării este o etapă de percepție sporită a influențelor externe.
Ce provoacă dificultăți la vârsta de șapte ani?
Noile formațiuni care decurg din criza vârstei de 7 ani sunt asociate cu schimbarea activității conducătoare, cu prezentarea unor cerințe fundamental noi pentru copil.
Preșcolarul are o serie de responsabilități legate de învățare :
- o nouă rutină zilnică;
- necesitatea de a-și face temele, de a se concentra asupra lecțiilor;
- de a acționa în conformitate cu instrucțiunile unui nou adult semnificativ.
În mediul înconjurător apar colegii, cu care este necesar să se construiască relații și să se stabilească legături. Devine important pentru copil modul în care arată în ochii celorlalți.
Principalele schimbări
Personalitatea copilului în acest stadiu de vârstă suferă schimbări semnificative, iar el manifestă în mod firesc semne comportamentale caracteristice.
Simptomele perioadei de criză sunt :
- pierderea spontaneității;
- zbenguială;
- sindromul «bomboanei amare».
Între apariția dorinței și trecerea la realizarea directă a activității respective apare gândirea preliminară, planificarea.
Preșcolarul mai mare poate păstra secrete personale, precum și să folosească în mod reflexiv, conștient, deliberat minciuna în scopuri proprii. Preșcolarul se poate comporta în moduri nefirești — încearcă să meargă, să vorbească, să raționeze diferit.
Toate pretențiile față de adulți sunt exprimate cu precădere pe un ton capricios. În același timp, copilul prezintă argumente la cererea adulților, care explică de ce nu este obligat să îndeplinească cerința.
Printre principalele neoformații ale perioadei de criză:
- realizarea emoțiilor;
- formarea unei stime de sine adecvate;
- ego-ul;
- un nou rol de adult;
- schimbarea activității de conducere;
- conștiința de sine.
Motivația respectării regulilor general acceptate devine dominantă față de motivația plăcerii. Copilul nu se bucură de recompensele care vin odată cu încălcarea regulilor.
Manifestarea unor astfel de simptome duce în mod natural la dificultăți de comunicare. Pierderea caracterului imediat al acțiunii distinge în mod fundamental diferite perioade de vârstă.
Conștientizarea emoțiilor
Copilul de vârstă preșcolară mai mare începe să-și dea seama și să-și generalizeze propriile experiențe. El își formează o atitudine emoțională stabilă față de multe lucruri, procese, apare poziția socială internă, reacția adecvată la succese sau eșecuri.
Copilul începe să înțeleagă că emoțiile pozitive sunt mult mai plăcute de trăit, astfel încât își planifică activitatea astfel încât să obțină cel mai bun rezultat.
Dezvoltarea unei stime de sine adecvate
La această vârstă are loc o formare activă a unei stime de sine adecvate. Nu este dificil de înțeles ce simte un preșcolar despre el însuși. Copiii cu o stimă de sine scăzută sunt autocritici, predispuși la autodepășire, caută în mod constant puncte slabe în ei înșiși, văd numai lucruri rele. Copiii cu o stimă de sine umflată, dimpotrivă, sunt excesiv de demonstrativi ai virtuților lor.
Formarea unei percepții de sine adecvate depinde de procesul educațional — evaluarea activităților lor de către colegi, părinți, profesori. Oamenii din jurul lor reprezintă o autoritate de neclintit pentru ei.
Iubirea de sine
Atitudinea față de ei înșiși la vârsta preșcolară mai mare depinde în mare măsură de situația de educație în familie. Cel mai bun mod de a explica ceva unui copil este să îi arăți prin exemplu.
Este dificil să-i convingi pe copii să se prețuiască pe ei înșiși dacă îi privesc în permanență pe părinții obosiți care nu știu să se odihnească.
Toate conversațiile despre o atitudine sănătoasă față de ei înșiși nu au nicio semnificație dacă mamei îi este jenă să iasă din casă fără machiaj, se străduiește în toate felurile să își deghizeze propria individualitate.
Un copil evaluează lumea prin reacția adulților și, în primul rând, a părinților. Acceptă-te pe tine însuți și permite-ți orice — nu este același lucru.
Este foarte important ca copilul să simtă imediat diferența dintre acceptarea de sine și permisivitate, să-și formeze o idee corectă despre ceea ce este dragostea pentru sine. Apoi, în timp, ei vor putea să-și formeze obiceiuri sănătoase, iar grija de sine va deveni un mod de viață și nu episoade impulsive.
Noul rol al adultului
Copiii de vârstă preșcolară mai mare se simt complet maturi, înțelepți, chiar și un pic obosiți de oameni. Ei sunt îndrăgostiți, iar vârsta obiectului atenției nu contează.
În același timp, ei sunt vulnerabili, prea sensibili — este important să îi tratăm cât mai delicat posibil. Chinul experimentat, dorința de a vedea obiectul simpatiei, de a comunica cu el, resentimentele sunt comparabile cu puterea primei îndrăgostiri la adolescenți.
Schimbarea activității de conducere
Schimbarea activității de conducere — aceasta este principala formare nouă a perioadei de criză. Jocul trece treptat în planul doi, jucăriile preferate sunt uitate. Acum, copiii sunt interesați să învețe, să stăpânească noi cunoștințe, abilități, abilități, aptitudini, competențe.
Conștiința de sine
Preșcolarul senior se personifică pe sine ca o persoană importantă, semnificativă pentru societate.
Copiii sunt extrem de responsabili pentru desfășurarea activităților de învățare, cu interes pentru a stăpâni noul rol de școlar adevărat.
Perioada mult așteptată provoacă emoții turbulente — copiii se pregătesc cu atenție pentru debutul zilei de 1 septembrie, se laudă chiar și cu succese minore, se străduiesc să fie exacți, punctuali, executivi.
Ce se formează după perioada de criză?
Copilul se gândește la semnificația însăși a activității, ca urmare a faptului că există o orientare emoțională și semantică specială a bazei primare a faptei. Îi este greu să trăiască în dezordine, copilul are nevoie să organizeze totul, să înțeleagă regularitatea procesului. La un moment dat, interesul cognitiv devine acut, ceea ce provoacă un număr imens de întrebări.
Copilul încearcă să înțeleagă ce este bun și ce este rău. Motivele sunt subordonate, se formează ierarhia lor individuală. Se formează perseverența și capacitatea de a depăși dificultățile. Preșcolarul are un simț al datoriei față de colegii săi.
Copilul dorește să ocupe un loc de prestigiu în sistemul general de relații sociale. El este interesat de activități semnificative din punct de vedere social, aprobate și evaluate de societate. El dorește să intre în relații interpersonale pe baze serioase.
De ce este important să le cunoaștem?
Având în vedere importanța adultului pentru copil, specificul personalității în această perioadă, este important să tratăm copiii nu numai cu dragoste, cu grijă, ci și să le arătăm respect atât pentru merite, cât și pentru demerite.
Comportamentul unui copil poate fi un indicator al unor probleme psihologice, multe dintre acestea fiind destul de ușor de rezolvat. Cu toate acestea, neglijarea unei astfel de nevoi poate afecta în mod semnificativ viața viitoare a copilului și poate provoca tulburări grave de personalitate.
Concluzie
Criza de 7 ani — aceasta este o etapă importantă în viața fiecărui copil. Înstrăinarea sa de părinți, timiditatea dureroasă, răul intenționat constant, cruzimea și agresivitatea necesită o atenție specială din partea părinților și, în unele cazuri — ajutorul unui specialist competent.
În procesul de dezvoltare la copii are loc în mod necesar formarea arbitrariului, a unor noi formațiuni caracteristice care ajută la adaptarea la noile condiții de viață, la formarea unei atitudini adecvate față de ei înșiși, față de realitatea înconjurătoare, la adoptarea unor modele constructive de comportament.
Un articol util? Evaluați
1 / 5. Numărul de note: 1