Interiorizarea este un proces de tranziție de la acțiunile externe la cele interne. Este baza educației și a educației umane: mai întâi adulții explică și arată, iar apoi copiii, repetând, transferă acțiunile necesare în plan intern.
Cuprins
Istoria descoperirii și a studiului
Inițial, conceptul de «interiorizare» a fost introdus de cercetătorii școlii sociologice din Franța. Acesta avea o strânsă legătură cu socializarea.
L.S. Vygotsky a lucrat mai în detaliu la teoria interiorizării, datorită căreia a primit o importanță fundamentală în pedagogie și psihologie.
Ce este interiorizarea
Interiorizarea este procesul de formare a structurilor mentale umane prin dobândirea experienței de viață. Tradus din latină, acest cuvânt înseamnă trecerea de la exterior la interior, adică, în procesul de interiorizare, activitatea exterioară trece treptat în operațiuni mentale.
În psihologie
Interiorizarea în psihologie este definită pe scurt ca fiind procesul de formare a proceselor mentale prin asimilarea activităților externe care sunt acceptate în societate.
În pedagogie
În pedagogie, interiorizarea, în termeni simpli, este procesul de formare a capacității copilului de a manipula simboluri. Adică, la început copilul realizează activități externe, iar în timp acestea sunt «rulate» și devin din ce în ce mai simbolice. În teoria educației se vorbește cel mai des despre etapele interiorizării valorilor.
Etapele interiorizării
În prima etapă, adultul îl influențează pe copil prin cuvinte, încurajându-l la activitate. De exemplu, el îi spune: «hai să asamblăm o piramidă».
În cea de-a doua etapă, copilul învață modul de adresare, încearcă să se influențeze singur cu ajutorul cuvintelor și realizează o acțiune. El se poate adresa singur: «Mișa, hai să asamblăm piramida?» și apoi începe activitatea.
În cea de-a treia etapă, copilul se influențează deja cu încredere cu ajutorul cuvintelor și o face în minte, nu cu voce tare.
Secvența etapelor de internalizare a orientărilor valorice este exact aceeași: mai întâi adultul informează despre corectitudinea acestei sau acelei acțiuni, apoi copilul o spune cu voce tare și, în cele din urmă, o asimilează la nivelul gândirii.
Mecanismul de interiorizare
Potrivit lui P.Y. Halperin, mecanismul de interiorizare sau de transformare a acțiunilor cuprinde 6 etape.
În prima etapă este inclusă componenta motivațională; cel mai bine este dacă este o manifestare a interesului cognitiv natural. Dar poate exista și o chemare a adultului la activitate, de exemplu: «Astăzi vom învăța să asamblăm obiecte».
În cea de-a doua etapă — componenta de orientare. Copilul observă cum adultul adaugă un cub la două cuburi și obține trei.
A treia etapă este etapa materială. Copilul ia obiecte și le pune singur laolaltă.
Al patrulea este stadiul de vorbire externă. Copilul fără obiecte poate deja să spună: «Dacă adaugi trei la doi, va fi cinci».
Al cincilea este stadiul de vorbire internă. Copilul își spune singur întreaga frază: «Dacă adaugi trei la unu, va fi patru».
Al șaselea este stadiul de acțiune mentală. Vorbirea este restrânsă, iar acțiunea mentală este efectuată cu o viteză foarte mare, adică copilul învață să numere în minte.
Domenii de aplicare
Cea mai frecventă utilizare a interiorizării este în procesul educațional, atunci când profesorul trebuie să-l învețe pe copil să efectueze diverse acțiuni mentale. De asemenea, este utilizată în procesul de educație: copilul formează acțiuni mentale în legătură cu comportamentul corect în societate.
La vârsta adultă, interiorizarea poate fi utilizată și în relațiile dintre supervizor și subordonat sau mentor și cursant.
Metode de studiu
Procesul de interiorizare poate fi studiat folosind diverse metode de psihologie:
- observația;
- experimentul natural;
- testarea;
- interviul.
Problematica
Problematica interiorizării include:
- deviațiile psihofiziologice;
- determinarea socială a psihicului uman;
- selecția metodelor obiective de cercetare în psihologie.
Un exemplu de interiorizare în psihologie
Procesul de interiorizare în psihologie poate fi văzut în mod viu în exemplul unui copil mic care asamblează un sortator. Mai întâi, un adult îi arată și îi spune: «O cifră rotundă — într-o gaură rotundă, o stea — într-o stea». Apoi, copilul își spune singur același lucru cu voce tare și execută acțiunea. În etapa următoare, el spune acțiunile necesare doar mental. În ultima etapă, el leagă rapid figurile de găuri și reușește să execute acțiunea cu succes, cu mare viteză, fără să se gândească și fără greșeli.
Concluzie
Procesul de interiorizare îi permite copilului să învețe să efectueze activitățile necesare în mod mental: numărare, citire, comparare, clasificare, analiză. Trecerea la acțiuni mentale crește semnificativ viteza de realizare a acțiunilor în comparație cu acțiunile externe și cu vorbirea
Articol util? Evaluați-l
5 / 5. Număr de evaluări: 1