Identitatea de sine umană: exemple, puncte dureroase

Autoidentificarea unei persoane este un concept care denotă definirea de către o persoană a propriului său loc în societate. El se numește în mod conștient reprezentant al unui grup, în funcție de situație. În același timp, este posibil să se atribuie deodată unui număr imens de grupuri în funcție de diferite criterii, de exemplu: tată, atlet, șef, pescar, ortodox. Autoidentificarea se dezvoltă din copilărie și continuă până la sfârșitul vieții, schimbându-se constant în funcție de circumstanțele vieții.

Definiția conceptului

Autoidentificarea este baza «eu-lui», evaluarea propriilor capacități, a trăsăturilor de personalitate, a caracteristicilor personale, fizice și morale. Fiecare persoană determină pentru sine cât de capabilă este de a realiza anumite activități, de a atinge obiective, de a manifesta sentimente sau calități fizice. Pe baza acestor date, o persoană se poate clasifica într-un grup sau altul: religios, sportiv, intelectual și altele. De exemplu, o persoană care își dă seama de capacitatea sa de a desena se poate clasifica drept artist, iar o persoană care consideră că are date fizice excelente se poate autoidentifica drept sportiv. Singura modalitate de autoidentificare este reflecția: numai reflectând profund asupra propriei persoane își poate da seama cine este, ce vrea și încotro se îndreaptă.

Niveluri de autoidentificare

Psihologia distinge următoarele niveluri de autoidentificare:

• Socio-profesional. Este definit, de exemplu, prin astfel de afirmații: «Sunt profesor», «Am succes și sunt respectat», «Sunt bogat și faimos». De exemplu, autoidentificându-se ca profesor, o persoană înseamnă că predă generația tânără și, prin urmare, se așteaptă în mod inconștient la respect din partea celorlalți.
• Familia-clan. Aici autoidentificarea este exprimată, de exemplu, prin «sunt mamă», «sunt soț/soție», «sunt membru al unui trib»
• Autoidentificare națională. La acest nivel, fiecare persoană se poate defini prin mai multe concepte în același timp, de exemplu: «Sunt rus, locuiesc în regiunea Arkhangelsk, sunt un severodinean».
• Valoarea-ideologică. Aici, personalitatea se definește ca o persoană care aparține unor grupuri precum musulmanii, ortodocșii, ateii, pacifiștii, democrații și alții.
• Evolutiv-specifică. Toată lumea poate spune despre sine: sunt o ființă umană. Și aceasta este, de asemenea, o autoidentificare, deoarece individul se recunoaște ca aparținând unei anumite specii de ființe vii.

Pe lângă aceste mari niveluri, există și alte criterii de autoidentificare, de exemplu: după hobby-uri, muzică preferată, interese, sănătate, obiceiuri proaste și chiar după preferințele în materie de alimentație — vegetarieni și carnivori. Care este particularitatea autoidentificării unei persoane? În faptul că, de-a lungul timpului, o persoană se poate raporta la diferite părți ale societății, precum și să se definească simultan ca membru al mai multor grupuri în același timp.

Formarea autoidentificării

Conform teoriei lui E. Erikson, formarea identității de sine a unei persoane este rezultatul rezolvării crizelor vârstei:

1. Criza de la vârsta de 1 an. La această vârstă, copilul încearcă să înțeleagă dacă lumea din jurul său poate fi de încredere.
2. Criza de 3 ani. În această etapă, se formează voința, copilul caută un răspuns la întrebarea dacă își poate regla propriul comportament.
3. Criza de 6 ani. O criză de autoidentificare, în care există o confruntare între inițiativă și vinovăție. Persoana mică încearcă să afle dacă nu poate să nu depindă de părinți și să își descopere în mod independent propriile posibilități și abilități.
4. Criza de 12 ani. Cu o dezvoltare favorabilă, se formează și se dezvoltă încrederea de sine a copilului, în această etapă el caută și găsește un răspuns la întrebarea de ce este capabil și ce poate face.
5. Criza de 19 ani. Aceasta este perioada de căutare a propriei persoane: o persoană încearcă să învețe cât mai mult despre sine, se conectează la diferite grupuri sociale pentru a înțelege ce este.
6. Criza de 23 de ani. În această perioadă, dragostea și relațiile romantice trec în prim-plan, o persoană caută un răspuns la întrebarea dacă este capabilă să iubească și ce este gata să facă de dragul creării și menținerii relațiilor.
7. Criza vârstei mijlocii. În această etapă, individul caută sensul vieții sale și realizează prima analiză serioasă a obiectivelor sale de viață și identificarea etapelor trecute în realizarea acestora. Autoidentificarea continuă la nivel valoric și spiritual.
8. Criza vârstei a treia. Persoana își analizează viața, încercând să înțeleagă dacă a existat un sens în ea și care au fost realizările pe parcursul întregului parcurs al vieții.

Problema identificării de sine apare cel mai adesea atunci când, la o anumită etapă de vârstă, o persoană nu reușește să se identifice cu grupul dorit dintr-un motiv sau altul, de exemplu, lipsa auzului muzical atunci când dorește să devină muzician. Persoana se vede cântând la pian, dar nu reușește să se identifice ca muzician, ceea ce duce la un conflict intrapersonal.

Puncte de durere legate de identitatea de sine

Care sunt punctele de durere ale unei persoane în ceea ce privește identitatea de sine? Acestea sunt acele trăsături ale unui individ despre care o persoană știe, dar pe care le consideră trăsături negative. De exemplu, la nivelul socio-profesional al autoidentificării poate fi lipsa unei anumite abilități necesare în activitatea profesională, iar la nivelul valorilor și ideologiei — dragostea excesivă pentru animale în combinație cu o relativă indiferență față de problemele oamenilor. Atunci când comunică cu alte persoane, o persoană resimte un disconfort psihologic dacă trebuie să vorbească despre subiecte «dureroase» referitoare la personalitatea sa.

Pierderea identității de sine a unei persoane

În orice etapă de vârstă, poate apărea o pierdere a identității personale. Aceasta poate avea cauze externe sau interne. Primele includ lucruri precum pierderea locului de muncă sau pierderea statutului social. Cele din urmă includ o schimbare a intereselor, pierderea valorilor anterioare sau o revizuire globală a obiectivelor de viață. Indiferent de cauză, odată cu pierderea identității de sine, o persoană își pierde locul în unele grupuri sociale în care se simțea confortabil anterior. O persoană trebuie să caute noi obiective de viață și un nou loc în societate pentru un viitor de succes. În caz contrar, există un risc ridicat de degradare a personalității, de dobândire a tot felul de dependențe sau de dezvoltare a unei depresii severe.

Exemple

Autoidentificarea unei persoane, inclusiv în tradiția occidentală, include autodefinirea unei persoane față de unul sau de un alt grup, evaluarea propriilor abilități și analiza traseului de viață trecut. În același timp, o persoană poate aparține mai multor grupuri în același timp, în funcție de criterii diferite. De exemplu:

• după profesie și statut social: medic;
• după starea civilă: soț/soție, mamă, fiică;
• după naționalitate și teritoriul de reședință: rus, moscovit;
• valori și ideologie: creștină ortodoxă, angajată în rezolvarea pașnică a conflictelor, consideră că familia ei este principala valoare în viață;
• hobby-uri: croitoreasă;
• preferințe muzicale: îi plac cântecele de bard și rockul rusesc.

Concluzie

Autoidentificarea unei persoane în psihologie este, în cuvinte simple, o reprezentare multifațetată a unei persoane despre sine. Ca urmare, el se poate atribui unui sau altui grup de persoane. Ea se formează pe parcursul vieții și se schimbă tot timpul în funcție de vârstă, muncă și cerc social. În societatea modernă nu există eșantioane sau șabloane de autoidentificare, deoarece fiecare persoană are un număr foarte mare de criterii prin care se atribuie anumitor grupuri.