Fobiile, la care este supus omul modern, un număr imens. Unele dintre ele aparțin celor exotice, de exemplu, lepidopterofobia — frica de fluturi. Este dificil pentru nespecialiști să înțeleagă cum este posibil să se teamă de aceste creaturi frumoase?
Există o logică în ceea ce privește originea altor tulburări de anxietate. Printre acestea se numără talasofobia — o teamă patologică de corpurile mari de apă.
Cuprins
Talasofobia este o frică incontrolabilă de suprafețele mari de apă. Persoanele cu această fobie nu pot înota în mare, nu pot merge pe pietricele calde și nu pot face plajă pe malul oceanului cald. Mersul pe bărci, vapoare, călătoria pe bărci cu motor nu le va aduce plăcere, ci agonie. «Apa mare» este văzută de ei ca un spațiu opresiv și amenințător.
În psihologie și psihiatrie, această fobie este considerată nu numai ca o frică de o suprafață uriașă de apă, ci și de scăldat, de călătorii pe mare.
Thalassofobia nu trebuie confundată cu bathofobia — frica de adâncime. În primul caz, este vorba despre întinderi de apă de dimensiuni mari, chiar dacă adâncimea în ele nu depășește înălțimea umană. În același timp, aceste două fobii se pot dezvolta împreună sau pot apărea una din cealaltă.
Alte fobii înrudite :
- hidrofobia — un concept mai general de frică de apă, de înec și frică de umezeală, de orice lichide;
- ablutofobia — frica de a fi în apă și de tot ceea ce este legat de înot.
Frica fobică de mare nu este doar o manifestare a instinctului de autoconservare și a bunului simț, atunci când nu există dorința de a înota dincolo de geamanduri sau de a se afla pe țărm în momentul unei furtuni puternice.
O persoană care suferă de această tulburare va intra în panică la simpla vedere a unei întinderi mari de apă. La niveluri ridicate de afecțiune, pacientul va intra în panică atunci când va privi o fotografie a unei mări sau o pictură a unui artist marin.
Pacienții cu apeirofobie (frica de infinit) și megalofobie (frica de obiecte mari) nu pot tolera prezența unor corpuri mari de apă în apropierea lor.
Cauze de apariție
Specialiștii atribuie apariția oricărei fobii unui eveniment traumatic. Factorii declanșatori ai talasofobiei pot fi:
- o experiență personală trăită cu ceva periculos sau deranjant legat de corpurile de apă;
- impresia de a vedea un eveniment tragic care i s-a întâmplat altcuiva;
- informații înfricoșătoare văzute la televizor sau pe rețelele de socializare (știri, filme care prezintă atacuri de rechini sau tsunami);
- fobia impusă în copilărie de rude neadecvate («bunica a spus…»);
- factor ereditar.
Adesea, pacientul nu-și poate aminti evenimentul care a influențat apariția talasofobiei. Acest lucru se datorează faptului că astfel de patologii încep să se dezvolte în copilăria timpurie și se manifestă pe deplin abia la vârsta adultă.
Fobia este mai des suferită de persoane impresionabile, predispuse să «măsoare totul pe ele însele». Părinții care suferă de o anxietate crescută în raport cu copiii, pun în ei un teren fertil pentru dezvoltarea temerilor obsesive. Predispun la talasofobie diverse patologii psihice, care în exterior nu sunt asociate cu această fobie.
Simptomele
În cazurile ușoare, talasofobul încearcă pur și simplu să evite situațiile care îi provoacă o reacție negativă la corpurile de apă. În cazurile severe, începe un atac de panică, care se poate manifesta ca:
- tahicardie;
- hiperventilație, o senzație de sufocare;
- tremurături și transpirație;
- greață și amețeli.
Prin ele însele, aceste manifestări nu pun în pericol viața. Pericolul mai mare este adus de afecțiunile fizice, care sunt însoțite de un sentiment de condamnare iminentă, de dorința de a se ascunde, de iritare și de agresivitate.
Diferențe la copii și adolescenți
La vârsta copilului, talasofobia este mai greu de recunoscut, părinții trecând frica pe seama capriciilor obișnuite ale copiilor. Copilul plânge, se desprinde din mâinile lor, fuge din locul înfricoșător. Dacă adulții îl forțează pe copil să se scufunde în mare, fobia crește și poate duce la consecințe tragice.
La vârsta adultă, «ciudățeniile» în comportament sunt mai ușor de observat . Căci un adult normal nu se caracterizează printr-o reacție de panică la mare, chiar dacă nu știe să înoate. O reacție inadecvată la subiectul fobiei va fi văzută de cei dragi și de pacientul însuși.
Diagnostic
Diagnosticarea talasofobiei poate fi diagnosticată doar de un specialist. Starea fobică va fi discutată atunci când:
- frica este disproporționată față de amenințarea reală;
- simptomele durează mai mult de șase luni;
- nu există alte patologii psihiatrice care ar putea explica panica.
Baza diagnosticului o constituie incapacitatea pacientului de a-și controla comportamentul și sentimentele față de un obiect sau o situație.
Exemple în rândul persoanelor celebre
Există informații în sursele deschise de pe internet conform cărora cântăreața Natasha Koroleva, Kristina Orbakaite și Valdis Pelsh suferă de frici care se apropie de simptomele talasofobiei.
Aceste celebrități au avut în trecut experiențe neplăcute legate de corpuri mari de apă.
Mulți reprezentanți străini din showbiz se tem de mare: Natalie Wood, Winona Ryder, Michelle Pfeiffer, Carmen Electra, Rihanna. Este incredibil, dar abilitatea de a realiza cascadorii complexe fără dublură nu a scăpat de frica de mare a lui Jackie Chan. Actorul este speriat nu numai de ocean, ci și de o piscină obișnuită.
Cum să depășești această frică și tu?
Pentru a face față talasofobiei în mod independent, fără ajutorul unui psihoterapeut sau al unui psiholog, este dificil. În prima etapă este necesar să ne dăm seama de existența problemei. Pentru a face acest lucru, este necesar să vă corelați temerile cu amenințarea reală.
Dacă o persoană se află pe malul mării și începe o furtună, există o dorință acută de a fugi și de a se ascunde — acest lucru este normal. În timpul unei croaziere pe un vapor, nu există dorința de a sări în largul mării pentru a înota, este un instinct de autoconservare. Dar atunci când simplul gând de a se apropia de plajă sau de o imagine a unui peisaj marin provoacă disconfort la nivel fizic, aceasta este patologie. Nu există un pericol imediat, dar există teamă.
A scăpa de fobie poate ajuta următoarele tehnici :
- Când se apropie panica, respirați încet și uniform pentru a opri hiperventilația. Expirația lentă ajută la ameliorarea anxietății crescânde.
- Forțați-vă să fiți în momentul prezent, să priviți în mod conștient ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră. Oamenii se plimbă calm pe malul mării, înotând. Ei nu se tem de nimic. Trebuie să vă gândiți de ce vă este frică?
- Reorientarea atenției vă va ajuta să reduceți tensiunea. Dacă stați în apropierea unui corp de apă, începeți să vă uitați la pantofii dvs., la oamenii din jurul dvs., concentrați-vă asupra obiectelor din jur.
Aceste tehnici pot fi o soluție temporară «pentru a evita să faci ceva stupid într-un moment de panică» și pentru a aduce pacientul mai aproape de recuperare.
Când să apelați la un profesionist?
Dacă fobia persistă și după măsurile luate pe cont propriu, ar trebui să solicitați ajutorul unui psihoterapeut competent. În cazul copiilor, este necesar să contactați un specialist de îndată ce se suspectează talasofobia.
Atunci când o persoană nu recunoaște ea însăși inadecvarea temerilor sale, o persoană apropiată poate apela la un specialist pentru consiliere și îndrumare.
În practica psihoterapeutică, terapia cognitiv-comportamentală dă rezultate bune. În ședințele cu un specialist talasofobul începe să realizeze lipsa de temei a temerilor sale. Treptat, gândurile anxioase legate de ocean dispar, iar simptomele fizice dispar.
Un alt tip de tratament productiv este terapia de expunere, când pacientului i se oferă posibilitatea de a experimenta un contact strâns cu obiectul fricii (sau cu imitația acestuia) sub supravegherea unui psihoterapeut. Scopul sesiunii este de a aduna o bază de dovezi convingătoare pentru talasofob că amenințarea este nefondată.
Hipnoterapia este o metodă radicală de schimbare a atitudinilor la nivel subconștient. Însoțind psihoterapia, se prescriu medicamente pentru a reduce simptomele de anxietate și frică.
O metodă interesantă de tratament pentru talasofobie este terapia prin sunet. Mulți pacienți au fost ajutați să scape de frica de mare prin sunetele emise de delfini pe fondul unei muzici de relaxare.
Prevenirea dezvoltării sau a exacerbării
Tot ceea ce este necunoscut și nerecunoscut îi sperie, de obicei, pe oamenii instabili emoțional. Prin urmare, un mijloc important de prevenire a fobiilor este consolidarea psihicului, a educației și a experienței.
Autoanaliza și abilitățile de autocontrol vor ajuta la evitarea exacerbărilor fobiei. Uneori, experții recomandă ca pacienții să viziteze în mod regulat piscina pentru a consolida rezultatul.
Observarea de rutină a oamenilor care înoată, care nu sunt amenințați de nimic, apa clară și calmă va juca un rol important în prevenirea dezvoltării talasofobiei.
Consecințe și prognostic
Orice fobie complică foarte mult viața, limitează oportunitățile, îngustează cercul de comunicare. O persoană cu frică hiperbolizată de mare pare ridicolă în ochii celorlalți. Din cauza stresului rezultat, o persoană poate pierde orientarea în spațiu, se poate răni pe sine și pe alții și chiar își poate pierde cunoștința.
Prognosticul depinde de cauzele fobiei, de gravitatea patologiei, de psihicul individului.
Concluzie
Mulți oameni care suferă de talasofobie, duc o viață obișnuită. Este posibil ca aceștia să nu fie conștienți de patologia dobândită până când nu se întâlnesc îndeaproape cu obiectul fricii. Fuga de problemă nu este recomandabilă. Este necesar să recunoaștem prezența fobiei, să găsim cauza sa principală și să începem să lucrăm asupra fricii. Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât mai repede va decurge procesul de recuperare.
Articol util? Evaluați-l
0 / 5. Număr de evaluări: 0