Dromomania — ce este, cauze, simptome, tratament

Dromomania este o tendință la vagabondaj. Aceasta este o tulburare care are un caracter depresiv-maniacal. Denumiri alternative ale încălcării în psihologie: poriomania, vagabondage. Mai des patologia apare pe fondul altor tulburări psihice, mai rar este o boală independentă. Să luăm în considerare în detaliu ce este dromomania la adulți și copii și cum să scăpăm de ea.

Dromomania — ce este

Dromomania este o tulburare a sferei emoționalevoliționale. Numele «dromomania» este format din două cuvinte grecești: dromos, care se traduce prin alergare, și mania, care înseamnă pasiune, atracție. Astfel, dromomania este o pasiune pentru fugă, o tulburare în care există un impuls de a rătăci.

Uneori se numește dorința de a schimba locul, adică nu este vorba de vagabondaj în sensul tradițional, ci de mutări frecvente sau de călătorii de-a lungul vieții. Unii dintre dromomani reușesc chiar să lucreze în paralel și la distanță. Dar diferența față de astfel de călători este că ei nu își planifică călătoria. Ei nu știu când și unde vor cădea din nou. Iar în centrul acestor călătorii nu se află ideea de a vedea mai multe locuri frumoase și de a merge într-un anumit oraș sau țară, ci dorința de a evada din locul în care se află acum o persoană.

Psihologii și psihiatrii disting mai multe tipuri de dromomanie: un singur episod (de exemplu, un adolescent a fugit pentru a atrage atenția), o formă clinică cu numeroase episoade repetate (asociate cu tulburări mintale, tulburări în activitatea creierului).

Cauze

Cauzele dromomaniei:

• Tulburări mentale, de exemplu: TOC, tulburare bipolară, schizofrenie;
• traumatisme craniene, leziuni cerebrale organice (infecții, intoxicații);
• demență senilă;
• nevoia nesatisfăcută de atenție și dorința de a protesta (acesta este motivul pentru care adolescenții fug mai des de acasă);
• conflicte în familie și/sau la locul de muncă;
• presiune socială, discriminare pe anumite motive;
• conflict intern (o persoană încearcă să scape de sine).

Interesant! În cele mai multe cazuri, dromomania are o evoluție asemănătoare crizelor. Fuga este o reacție la stres.

Puteți numi vârsta pentru care este caracteristică apariția sindromului de dromomanie? În general, tulburarea poate apărea atât la un copil, cât și la un adult, dar mai des primul caz se încadrează în adolescență. Și nu este întotdeauna vorba de o adevărată dromomanie. Uneori, adolescenții au așa-numita falsă dromomanie. Esența acesteia este că adolescentul fuge în mod deliberat de acasă pentru a se declara, pentru a atrage atenția sau pentru a scăpa de presiune, stres excesiv, traume. Unii adolescenți fug de acasă după ce citesc cărți și urmăresc filme de aventură. Există cazuri în care adolescenții fug de acasă în perechi.

Este posibil să se numească un grup de risc? Da, mai mult decât alte persoane, dromomania este supusă persoanelor impresionabile, imaginative, anxioase, vulnerabile și impulsive. Și, de asemenea, celor care sunt predispuși la izbucniri afective din cauza temperamentului lor și a altor trăsături individual-psihologice. În plus, grupul de risc include persoane cu stimă de sine scăzută, nesiguranță, rezistență scăzută la stres, infantilizare.

Fazele dromomaniei

Etapele de dezvoltare a dromomaniei:

1. Inițial. Acesta este momentul în care a avut loc prima evadare ca răspuns la influența unui factor de stres. Iar evadarea poate fi doar de acasă, dar cu o vizită la locul de muncă sau la instituția de învățământ (alte locuri obișnuite), doar de la locul de muncă (alt loc) sau din oraș în general, din toate locurile obișnuite deodată. După prima evadare, în cele mai multe cazuri, oamenii se întorc singuri acasă.
2. Gravitate medie. Evadarea devine o reacție obișnuită la stres. Puterea stimulului necesar pentru o astfel de reacție scade constant. Cel mai mic stres face ca o persoană să fugă de rezolvarea problemelor.
3. Stadiul sever. Atacurile apar foarte des, o persoană nu se controlează deloc. Fiecare atac este din ce în ce mai imprevizibil. Subiectul devine un pericol pentru el însuși și pentru ceilalți.

Este aproape imposibil să faci față dromâniei pe cont propriu, dar în primul stadiu poți încerca totuși să o faci. La al doilea și al treilea, doar un psihoterapeut vă va ajuta.

Semne

• O persoană pleacă de acasă pe neașteptate, nu ia cu ea obiecte personale, nu planifică acest lucru;
• persoana nu ia legătura cu el până când atacul nu se termină;
• persoana nu anunță pe nimeni despre plecarea sa, renunță la orice afacere și ignoră orice responsabilitate;
• persoana nu are grijă de ea însăși în timpul atacului;
• persoana devine agresivă.

În psihiatrie, dromomania sexuală este considerată separat. Esența acestei tulburări constă în faptul că pacientul nu doar se rătăcește, ci pleacă să caute «aventuri» sub forma unor relații sexuale ocazionale. Cu o anumită combinație a unui număr de tulburări mintale, o astfel de persoană este capabilă de viol, o altă crimă.

Simptomele

1. Atracție incontrolabilă. Dorința de a evada apare brusc pentru persoana însăși și nu poate controla acest impuls. Nevoia de vagabondaj poate apărea oricând și oriunde. Persoana însăși nu-și dă seama de adevăratele motive de fugă și de factorii declanșatori.
2. Dezorganizare. Persoana nu are niciun plan și nu știe unde și de ce fuge.
3. Negarea responsabilității. Nicio obligație față de colegi, familie sau prieteni nu o oprește pe persoană. Nici măcar nu încearcă să ia legătura cu el. Iar dacă cineva reușește să-l găsească, să comunice cu el, nu-și poate explica comportamentul. Unele persoane nici măcar nu-și pot aminti când, de ce și unde au plecat. Dacă pofta maniacă apare chiar în mijlocul zilei de lucru, atunci o persoană va lăsa totul baltă și va pleca de la serviciu.
4. Anxietate. Înainte de începerea evadării, persoana simte o anxietate intensă, îngrijorare, frică și o serie de alte emoții negative. Evadarea ameliorează tensiunea.

Toate maniile au elemente comune: impulsivitate, incontrolabilitate, anticiparea plăcerii din acțiune. Și, de asemenea, persoanele aflate într-o stare de manie tind să-și supraestimeze capacitățile și abilitățile, se disting prin activitate excesivă, comportament afectiv.

Important! Principala diferență între dromomanie și o poftă sănătoasă de călătorie este că, în cel de-al doilea caz, o persoană tânjește după impresii noi, vrea să vadă specii noi, să viziteze locuri noi, iar în primul caz, fuge de mediul obișnuit, de îndatoriri, de probleme sau de sine.

Diagnostic și tratament

Într-un stadiu incipient și în unele cazuri cu dromomanie se poate face față fără ajutorul unui specialist. De exemplu, dacă un adolescent a fugit de acasă, iar acest lucru a devenit pentru el un act de protest sau o încercare de a atrage atenția, părinții sunt capabili să prevină o a doua evadare. Este necesar să se schimbe atmosfera din familie, să se înțeleagă împotriva a ceea ce se opune adolescentul sau să i se acorde atenția de care are nevoie.

În alte cazuri este necesar să se apeleze la un psihoterapeut. Acesta va discuta cu clientul, îl va observa și va diagnostica problema. În ceea ce privește tratamentul, acesta este selectat individual și depinde de caracteristicile tulburării și de client. În unele cazuri sunt indicate medicația și psihoterapia, în alte cazuri este indicată doar psihoterapia.

Metodele și modalitățile de corectare a dromomaniei în psihoterapie sunt selectate individual. Adesea, psihoterapeuții folosesc hipnoza și psihoterapia cognitiv-comportamentală. Și, bineînțeles, în tratamentul dromomaniei, sprijinul persoanelor apropiate și un stil de viață sănătos sunt importante.

Personalități faimoase cu poriomania

Poriomania este o tulburare care poate afecta pe oricine. Personalitățile celebre și de succes la prima vedere nu fac excepție. De exemplu, Maxim Gorki a suferit de poriomania. Prima sa evadare din casă, scriitorul a făcut-o în adolescență. Acest lucru s-a datorat, probabil, influenței unui bunic strict, care s-a suprapus peste schimbările naturale de vârstă ale unui adolescent.

Modelul englez Heather Mills a fugit de acasă când avea 15 ani. Timp de patru luni a trăit pe stradă. Ce a împins-o pe fată să fugă de acasă? Un vis. Voia să se alăture carnavalului de la bâlci.

Antreprenorul de internet, co-fondatorul Facebook, Sean Parker, a fost nevoit să vagabondeze o vreme din cauza unei serii de start-up-uri eșuate. A vagabondat la prieteni și a acceptat orice ajutor pe care îl putea primi.

Actorul australian Sam Worthington nu a supraviețuit crizei de 30 de ani. Și-a vândut toate bunurile și s-a mutat să locuiască în mașina sa, în speranța de a se regăsi pe sine și de a-și găsi adevărata cale.

Este puțin probabil ca în cazul lui Mills sau Parker, Worthington să fie vorba de poriomanie clinică, dar totuși poveștile lor pot fi legate de subiectul nostru de față.

Concluzie

Dromomania este periculoasă: nimeni, inclusiv bolnavul, nu știe cum se va termina o nouă evadare din casă. Tulburarea nu numai că amenință viața și sănătatea, dar duce și la desocializare. Persoana își pierde locul de muncă, nu poate construi relații de încredere și de durată. Dacă o persoană nu are rude sau dacă persoanele apropiate s-au îndepărtat de ea, se vede abandonată la mila destinului. Unele persoane, după ce au fugit de acasă, nu se mai pot întoarce, devin oameni fără un loc de reședință, se îmbată sau iau calea criminalității. De aceea este atât de important să se contacteze la timp un psihoterapeut, pentru a căuta cauza vagabondajului și a o combate.