Dezadaptarea școlară ca fenomen pedagogic

Dezadaptarea școlară este un fenomen foarte frecvent în rândul elevilor moderni. Un număr mare de copii se confruntă cu probleme serioase de adaptare la procesul educațional, care se manifestă în diferite moduri. Acest lucru are un impact negativ asupra performanțelor lor academice, a intereselor și a relațiilor cu profesorii și colegii. Această tulburare se manifestă adesea la elevii mai tineri, care nu au reușit să se adapteze la timp la activitățile de învățare, deși este destul de frecventă în rândul adolescenților.

Neadaptarea școlară — ce este, conceptul

Maladaptarea școlară este o încălcare în activitatea mecanismelor de adaptare a copilului la procesul educațional, care afectează productivitatea acestuia și relațiile cu ceilalți. Provocarea acesteia poate fi provocată de diverși factori, care de cele mai multe ori merg împreună:

• ereditatea;
• particularități individuale și neoplasme;
• Relațiile cu familia sau cu persoane fizice;
• probleme în stabilirea de contacte sociale etc.

Școlarii care sunt expuși riscului de inadaptare școlară întâmpină dificultăți de adaptare, au probleme de învățare și de performanță școlară. Relațiile lor cu colegii și cu adulții sunt dificile. Iar dezvoltarea personală decurge lent: deseori sunt copii infantili, le place să mintă, cad ușor sub influența celorlalți, sunt puțin conștienți de «eu»-ul lor.

Dezadaptarea școlară psihogenă este un fenomen care poate începe să se dezvolte în orice moment al învățării. Mai ales adesea apare în timpul tranziției de la grădiniță la școală, iar apoi — în timpul tranziției de la ciclul primar la cel secundar. Adesea provoacă apariția încălcării orice conflicte personale ale copilului. Prin urmare, problema inadaptării sociale și școlare pentru o lungă perioadă de timp rămâne relevantă în pedagogie și psihologie.

Abordări pentru rezolvarea problemei

În prezent, pedagogii împreună cu psihologii au dezvoltat trei abordări ale conceptului de dezadaptare școlară și socială și de rezolvare a acestei probleme:

1. Dezadaptarea școlară este definită ca o tulburare mentală a personalității, care poate fi înfruntată doar prin tratament psihiatric.
2. Dezadaptarea școlară este considerată un fenomen pedagogic, în care principalul factor de apariție este atitudinea față de profesori (stilul lor de predare și educare, modul de comunicare). În acest caz, ei sunt cei care ar trebui să efectueze corectarea tulburării.
3. O abordare mai amplă, care este considerată un proces socio-psihologic de formare și dezvoltare a conflictului dintre copil și cerințele școlare. În acest caz, o abordare cuprinzătoare a rezolvării problemei este considerată calea de ieșire.

A treia opțiune pare cea mai optimă și cuprinzătoare în logica și validitatea sa. Dar, în ciuda acestui fapt, specialiștii încă mai au dispute, deoarece vastitatea problemei nu permite găsirea unor modalități universale de rezolvare a acesteia.

Nivelurile de dezvoltare a dezadaptării școlare

În procesul de dezvoltare a dezadaptării școlare la un copil, se pot distinge și urmări 3 niveluri diferite.

Pedagogic

Dacă un școlar se găsește într-o situație incomodă sau conflictuală, el are o serie de probleme fiziologice, cum ar fi:

• incapacitatea de a se concentra asupra unei singure operații mentale sau fizice pentru perioade lungi de timp;
• iritabilitate la zgomote puternice, flash-uri de lumină, mirosuri puternice;
• neatenție;
• schimbări bruște de dispoziție;
• oboseală rapidă;
• dificultăți de trezire și de adormire, etc.

Toate problemele de mai sus nu sunt de natură permanentă, ele sunt cauzate doar de o situație conflictuală. Când aceasta este rezolvată, ele dispar, fiind ușor de corectat.

Psihologic

Dacă la nivelul anterior copilul nu primește sistematic sprijin și nu face față dificultăților care apar, atunci psihicul începe să se apere cu ajutorul acțiunilor asociale. Elevul refuză să meargă la tablă, vorbește nepoliticos cu ceilalți, nu vrea să meargă la școală, refuză să îndeplinească sarcinile și cerințele. Profesorii și părinții agravează adesea situația atunci când reacționează la un astfel de comportament cu strigăte, ultimatumuri, note proaste.

Acest lucru duce la faptul că toate problemele menționate mai sus devin permanente și chiar mai pronunțate. Somnul deficitar se poate transforma în insomnie, refuzul de a lua prânzul sau cina se transformă în tulburări alimentare grave etc. Încercările de a proteja și izola copilul de toată lumea se fac acum și în afara școlii.

O astfel de stare ar trebui corectată deja cu ajutorul unui psiholog. Dacă acest lucru nu se întâmplă la timp, elevul se transformă într-un «copil dificil cu comportament antisocial».

Fiziologic

Următorul nivel de neadaptare școlară, care apare dacă copilul este lăsat în continuare singur cu problemele. Toată lumea din jurul lui experimentează acum negativitatea din partea lui: un conflict cu unul dintre profesori se transformă în conflicte cu toți profesorii. Nu numai propriii săi părinți, ci și toți adulții nu îl înțeleg pe școlar. Abilitatea de autocontrol este pierdută, copilul nici măcar nu încearcă să se stăpânească.

Comportamentul asocial își impune amprenta asupra sănătății elevului. El suferă de nevroze cronice, iar acest lucru are un impact negativ asupra tuturor sistemelor din organism, fiind și mai greu de vindecat.

Nu există intervale clare de desfășurare a fiecăruia dintre niveluri, formele de inadaptare școlară sunt individuale pentru fiecare copil. Prin urmare, cu cât va fi ajutat mai devreme, cu atât mai ușor va fi să facă față tulburării și să nu aibă complicații de sănătate.

Tipuri de inadaptare școlară

Procesul de dezvoltare a dezadaptării școlare la fiecare copil este individual, astfel încât tipul său într-o formă pură este aproape imposibil de determinat. Aproape întotdeauna soiurile pot fi combinate și pot crea un întreg complex de abateri. Cele mai frecvente sunt următoarele tipuri:

1. Sociale. Include negarea atitudinilor sociale acceptate, comportament antisocial, probleme de autoreglare a școlarului.
2. Psihosocial. Se caracterizează prin particularități psihologice ale personalității (inclusiv sexul și vârsta). Cu cât se acordă mai puțină atenție și abordare individuală copilului, cu atât mai viu se manifestă acest tip de inadaptare.
3. Patogenică. Se manifestă prin tulburări în funcționarea creierului, tulburări psihice și, uneori, prin fobii pe care le are elevul.
4. Intelectuală. Se manifestă mai des nu în școala primară, ci la băieții mai mari. Este cauzată de lacunele de cunoștințe ratate și nerecuperate care afectează învățarea.
5. Emoțional. Se identifică printr-un nivel crescut de anxietate, un sentiment de teamă pentru performanța academică. Acest tip apare la copiii cu o motivație ridicată, dar cu o stimă de sine scăzută.

Cauze ale neadaptării școlare

Opiniile psihologilor cu privire la posibilele cauze ale inadaptării școlare variază. Unii cred că singura problemă a inadaptării școlare — încălcări didactogenice: contradicția dintre cerințele mediului educațional și caracteristicile psihofizice individuale ale copilului. Alții sunt înclinați să creadă că există o serie de condiții prealabile pentru inadaptarea școlară, care duc la apariția acestui fenomen.

Cauzele inadaptării școlare a elevilor de gimnaziu includ:

• pregătirea insuficientă pentru școală: lipsa unei înțelegeri de bază a lumii, dezvoltarea sub medie a abilităților psihomotorii, ceea ce face ca elevul să aibă dificultăți în a ține pasul cu colegii de clasă;
• nivel scăzut de dezvoltare a proceselor cognitive și a unor funcții mentale (stimă de sine prea scăzută sau, dimpotrivă, prea ridicată, atenție dispersată, memorie slabă);
• probleme de comportament: un elev nu poate sta la o lecție întreagă fără să fie distras sau să se ridice de la locul său;
• influența părinților: hiper-părinții, teama de greșeli și eșecuri, atenția insuficientă acordată copilului, condiții și atmosferă nefavorabilă în familie;
• influența profesorului: autoritarism, exigență excesivă, lipsa de abordare individuală a fiecărui copil sau împărțirea în favoriți și ceilalți;
• aspectul social: nu se formează relații cu colegii, nu este recunoscut în clasă;
• eventuale tulburări și tulburări psihologice (inclusiv ereditare);
• incapacitatea de a se adapta la curriculum (ritm ridicat, complexitate, trăsături specifice).

Tipuri de manifestare a inadaptării școlare

Există 5 tipuri de manifestare a inadaptării școlare, care se disting prin cauzele tulburării.

Cognitivă

Acest tip de neadaptare se exprimă prin eșecul elevului în programul școlar, care corespunde specificului de vârstă. Acesta poate fi atât cronic la toate materiile, cât și sporadic (din când în când). Este dificil pentru un copil să țină pasul cu ritmul întregii clase: întârzie la lecții, obosește repede și are nevoie de mult timp pentru a termina temele.

Emoțional și evaluativ

Acest tip de neadaptare este asociat cu o atitudine emoțional-personală față de întregul proces de învățare sau față de subiecte individuale. Elevul își manifestă energic emoțiile, care sunt cauzate de sentimente de teamă și anxietate în legătură cu lecțiile, profesorii, locațiile școlare.

Comportamentală

Neadaptarea de tip comportamental este caracterizată de incapacitatea copilului de a-și gestiona propriul comportament și de o autoreglare slabă. El încalcă normele sociale de comportament la școală: agresiv, intră în conflicte cu ceilalți, nu vrea să meargă la niciun contact. Nu există motivație pentru a învăța și a se implica în alte activități.

Somatic

Un alt tip de dezadaptare școlară, care este asociat cu diverse abateri și probleme de dezvoltare fizică și de sănătate a școlarului. Oboseala rapidă, bolile organelor interne și imunitatea slabă afectează în mod negativ performanța academică și comunicarea copilului.

Comunicare

Acest tip de neadaptare apare din cauza dificultăților de comunicare și de stabilire a contactelor cu colegii și profesorii. Un școlar poate fi timid, nu poate fi capabil să întrețină o conversație, nu știe cum să ceară ajutor. Toate acestea se soldează cu eșecuri care îl fac să se închidă și mai mult în el însuși.

Diagnosticul de inadaptare școlară

Dezadaptarea școlară la nivel inițial poate fi diagnosticată doar de către un profesor. Acest lucru presupune evaluarea lecțiilor în ansamblu, pentru a observa care dintre copii au dificultăți periodice în învățarea materiei, a ritmului de lucru, a temelor pentru acasă.

Profesorul poate observa următoarele semnale de dezadaptare la un copil:

• epuizare rapidă la lecții și eficiență redusă (copilul se învârte mult, nu poate sta mult timp la catedră, bocește, se joacă cu rechizitele școlare, nu poate repeta ceea ce tocmai a fost discutat la lecție);
• oboseală crescută (aspect: obraji roșii strălucitori, albastru deasupra buzei superioare, refuzul de a se juca și de a comunica cu colegii de clasă, lipsa de inițiativă la lecții, agresivitate față de colegi, mersul pe șosete);
• greșeli în lucrările scrise (neordonare, multe greșeli și corecturi, nerespectarea regulilor de păstrare a caietelor, nerespectarea termenului de predare a temelor, lipsă de litere în cuvinte);
• anxietate crescută cu performanțe școlare bune (se teme de răspunsurile de la tablă, are îndoieli cu privire la abilitățile sale, reacționează la observații cu lacrimi sau agresivitate, își freacă hainele când răspunde, face multe mișcări cu mâinile, clipește sau își linge buzele frecvent).

Dacă cel puțin unul dintre semne începe să apară frecvent, profesorul trebuie să discute cu părinții și să implice psihologul școlar.

Examinarea ulterioară se face după cum urmează:

1. Psihologul efectuează tehnicile de diagnosticare necesare.
2. Colectează și analizează datele obținute, criteriile de inadaptare școlară, dacă este necesar, vorbește din nou cu copilul.
3. Elevul este examinat de un medic.
4. Psihologul vorbește cu profesorul, corelând toate rezultatele cu observațiile.
5. Profesorul și psihologul comunică toate informațiile părinților.

Corectarea neadaptării la copiii de vârstă școlară

Nu există o metodologie unică de corectare a inadaptării școlare la copiii de vârstă școlară. Fiecare copil trebuie tratat individual, deoarece factorii de inadaptare școlară și modalitățile de corectare a acesteia sunt foarte diferite. Copilul are nevoie de un ajutor calificat, care va lua în considerare simultan aspectele medicale, psihologice, pedagogice și sociale.

Accentul principal este pus pe ajutorul psihologic, astfel încât psihologul școlar (dacă este necesar, acesta poate fi un psiholog privat sau un psihoterapeut) este cel care face o mare parte din muncă. Acesta examinează în detaliu principalele puncte legate de viața școlarului:

• studiază mediul social al copilului și condițiile de dezvoltare a acestuia;
• evaluează dezvoltarea psihofizică a elevului, ținând cont de caracteristicile individuale;
• determină natura conflictului intern care a dus la tulburare;
• identifică factorii care conduc la o situație de criză și la apariția semnelor de inadaptare;
• întocmește un plan individual de corecție psihologică și pedagogică și îl aduce la cunoștința profesorilor și a părinților.

Psihologul practică mai multe modalități de corecție, cel mai adesea aceasta poate fi:

• conversații;
• terapia prin artă;
• instruirea în grup;
• tehnici asociative;
• activități de joc menite să unească comunitatea clasei;
• exerciții pentru dezvoltarea proceselor mentale, atunci când este necesar.

Profesorii, de asemenea, sunt implicați în mod activ în activitățile de remediere pentru un anumit copil. Aceștia creează condiții pozitive pentru adaptarea elevului: o atmosferă confortabilă și prietenoasă în clasă, un climat binevoitor în clasă și o atenție deosebită acordată copilului.

Părinții trebuie să se implice în viața copilului pentru a crește șansele de evoluție pozitivă a tulburării. Fără sprijinul lor, rezultatul poate fi minim. Familia ar trebui să construiască o relație de încredere cu copilul, să-l încurajeze și să-l ajute în toate eforturile sale și să se asigure că îl laudă. Toate comentariile ar trebui să fie reduse la minimum sau rostite cu calm și atenție. Membrii familiei ar trebui să aibă o pasiune comună, să se angajeze într-o activitate comună.

Prevenirea neadaptării școlare

Modalitățile de prevenire a neadaptării școlare ar trebui să reprezinte, de asemenea, un set de măsuri. Până în prezent, acesta constă în următoarele măsuri:

• clase compensatorii;
• metode speciale de educație remedială;
• instruiri sociale;
• instruiri împreună cu părinții și elevii;
• sesiuni speciale de consiliere pentru părinți.

Principalul obiectiv al prevenirii ar trebui să fie adaptarea cu succes la mediul școlar. La urma urmei, acesta este un proces foarte stresant pentru fiecare școlar. Atât părinții, cât și profesorii ar trebui să colaboreze pentru a-l ajuta pe copil să îl treacă. Rezultatul ar trebui să fie o atitudine pozitivă față de viață, față de procesul de învățare, față de profesori și colegi de clasă. Atunci lecțiile vor fi ținute în mod pozitiv, cu o abordare creativă, activitățile de învățare vor aduce bucurie și satisfacție, iar școala va înceta să mai fie o problemă.

Mult mai ușor va fi procesul de adaptare la școală, dacă copilul și părinții au stabilit o relație de încredere și prietenie. În acest caz, eventualele dificultăți de viață vor fi depășite cu mai mult succes, iar formele de neadaptare școlară nu se vor manifesta.

Concluzie

Pentru a evita apariția dezadaptării școlare, părinții, profesorii și psihologii trebuie să se ghideze după o regulă importantă: fiecare dintre elevi necesită o abordare care să corespundă caracteristicilor sale individuale. Cu cât adulții înțeleg mai bine acest lucru, cu atât mai reușită va fi autoactualizarea copilului și cu atât mai stabil va fi echilibrul său psihologic.