Știința modernă a dovedit că nu numai adulții suferă de depresie.
Copiii tind, de asemenea, să experimenteze o tulburare mentală similară, să experimenteze anxietate, moping, din care procesele cognitive suferă.
Acest tip de depresie se numește depresie anaclitică.
Cuprins
Ce este — definiție dată de Spitz
Prin depresie anaclitică, psihologii înțeleg o stare depresivă care apare pe fondul detașării emoționale a mamei.
«Anaclitic» înseamnă dependența de mamă, o nevoie nesatisfăcătoare de protecția și sprijinul ei. Acest tip de depresie apare la sugari după 4-6 luni de viață, dacă înainte de această perioadă copilul nu a fost privat de contactul matern și de îngrijirea ei.
Termenul a fost folosit pentru prima dată în psihanaliză de René Spitz. Acesta a observat copii, în urma cărora a ajuns la concluzia că, în cazul separării unui copil de mama sa, acesta dezvoltă o stare depresivă. Aceasta se exprimă prin plânsul, retragerea, indiferența copilului.
Separarea de mamă se poate datora unei plecări îndelungate, unei boli, unui deces și altor circumstanțe. Starea copilului cauzată de separarea de ea devine cauza refuzului de a mânca, a apariției bolilor somatice (răceli, infecții), a insomniei.
În viitor, studiul acestui fenomen a fost angajat în J. Bowlby, M. Mahler și alții.
Simptomele bolii
Un copil dezvoltă o stare depresivă dacă există semne de :
- lăcrimare;
- retragere;
- letargie în mișcări;
- tulburări de apetit, scădere în greutate;
- probleme de somn;
- reacție slabă la mediul extern;
- emoții pozitive rare sau absente;
- întârziere în dezvoltare.
De ce apare la un copil?
Încă de la 4-6 luni de viață, bebelușul face distincția între străini și mama. Într-un mediu fericit, bebelușul este hrănit de mamă. Prezența ei constantă formează o legătură emoțională puternică între ei. Mama este prima persoană cu care bebelușul intră în contact în lumea exterioară. Ea este ghidul său și garantul său de protecție în toate. Ea este prima care răspunde la toate nevoile sale de bază — hrană, căldură și dragoste.
Mulți oameni cred, în mod eronat, că bebelușul nu va observa dacă mama pleacă pentru o perioadă de timp, iar ea va fi înlocuită de tata, bunica, bona sau altcineva. Acest lucru nu este adevărat.
Bebelușul nu este capabil să vorbească și să-și exprime sentimentele, nu este capabil să explice, dar acest lucru nu înseamnă că nu simte emoții și experiențe din faptul că a încetat să se dedice cea mai mare parte a timpului, să-l iubească cu toată inima, ceea ce poate da doar o mamă. Absența ei în preajmă pentru mai mult de trei luni va afecta negativ sănătatea mentală și fizică a copilului.
El simte subtil separarea și înlocuirea mamei, așa că slăbește sănătatea — plânge mult, răcește (aici intră și colicile intestinale etc.), doarme prost și nu numai. Simptomele de depresie dispar când mama se întoarce curând.
Depresia anaclitică dă naștere la alte tipuri de afecțiuni similare la vârsta adultă. Rădăcina ei se află în deficitul de implicare maternă.
Evoluția bolii
Copiii separați de mamele lor la o vârstă fragedă, crescuți în orfelinate și spitale, riscă să dobândească sindromul hospitalismului dacă nu beneficiază de îngrijire individualizată.
La adulți, acesta se manifestă prin dependența de o altă persoană, atunci când se bazează pe deplin pe ea în rezolvarea unor sarcini importante din viață.
În anii copilăriei, o astfel de depresie se manifestă mai întâi prin plâns, probleme de apetit, inhibarea procesului de dezvoltare. Separarea de mamă pentru mai mult de două luni duce la țipete copilului, scădere în greutate, iar mai târziu nu mai cere atenție din partea celorlalți și se închide în sine, nu zâmbește, se mișcă puțin și adoarme greu. Apoi nu plânge, ci se smiorcăie.
După șase luni de absență a mamei sau a persoanei care a înlocuit-o, care a reușit să stabilească o legătură emoțională cu copilul, acest copil are o probabilitate mare de a lua o infecție. Aceasta evoluează grav, posibil letal. Crește pasivitatea, scade dezvoltarea intelectuală. Copiii chiar și la vârsta de patru ani nu pot merge, vorbi, sta în picioare (în condiții de izolare extremă).
În prezența persoanelor în contact cu copilul, cu o comunicare minimă cu el, acesta are temeri, complexe, ceea ce duce la nevroze, sociopatie, comportament antisocial etc.
Factori de risc și grupuri
Factorii de apariție a depresiei anaclitice la copii pot fi:
- Biologici (la nivel genetic înclinația spre tulburări psihice);
- leziuni cerebrale, boli somatice (oncologie, hemodializă, infarct etc.);
- interpersonale (atitudinea mamei, conflicte între părinți, membrii familiei).
Atitudinea mamei față de copil este foarte importantă . Factorul depresiei pre și postnatale afectează semnificativ atitudinea ei față de copil, respectiv reacția acestuia. Astfel de mame sunt mai puțin emoționale cu copilul, chiar mai rar se uită la el, îl ating, vorbesc, se joacă. Prin urmare, copiii cresc mai puțin deschiși, nu se pot bucura pe deplin, starea lor de spirit este variabilă, ca și în cazul mamelor.
Grupurile de risc sunt copiii care ajung în adăposturi:
- În orfelinate, abandonați de părinți sau găsiți ca fiind disfuncționali.
- La spitale. De exemplu, în cazul unei boli grave, copilul se află într-o unitate de tratament pentru o perioadă lungă de timp. Nu peste tot există condiții pentru ca mama să stea cu el în același salon.
- Într-o familie adoptivă, dacă mama a murit. În acest caz, el va avea nevoie de timp pentru a se adapta, pentru a se obișnui cu faptul că alte persoane vor avea grijă de el. Cu un nivel corect de atenție și dragoste, depresia va trece.
La ce duce despărțirea de mamă?
Atitudinea indiferentă a mamei sau absența ei duce la faptul că copilul :
- Evită orice companie, în loc să joace jocuri zgomotoase își face treaba într-un colț.
- Nu vrea să facă nimic de unul singur.
- Nu-și propune propriile idei, de exemplu, cum să-și petreacă timpul.
- Se teme de multe lucruri, trăiește într-o așteptare neliniștită.
- Nu-și poate formula opinia în viitor, devenind adult.
Crescând, o persoană nu crede în sine, nu știe ce îl va face fericit, se simte gol în interior. Chiar și separarea de mama, care s-a întâmplat o dată (în copilăria timpurie), din motive obiective (boală, tratament în spital), dar a durat mai mult de o lună, va afecta și se va manifesta cu siguranță.
Copiii sunt instabili psihic până la vârsta de zece ani, ei resimt acut lipsa iubirii părintești, sprijinul lor le permite să facă față anxietății și să depășească sentimentul de neajutorare.
Cum să ajuți într-o situație dificilă?
În primul rând, pentru a ajuta un copil cu depresie este de a stabili o conexiune emoțională cu el. Acest lucru poate fi ajutat de rudele sale.
În cazul în care situația este neglijată, este necesar să se apeleze la specialiști — psihologi, psihoterapeuți, neurologi.
Cu cât sunt identificate mai devreme semnele depresiei anaclitice, cu atât este mai eficientă abordarea problemei. Este mai bine să vă încredințați inițial unui specialist atunci când sunt detectate simptome alarmante (trei semne sau mai multe), decât să faceți demersuri independente și să pierdeți timpul. Mai ales dacă mama nu se poate întoarce cât mai repede și este absentă din motive imperioase.
Cei mai apropiați oameni pot face un singur lucru — să înconjoare copilul cu dragoste și îngrijire, nu să se limiteze la satisfacerea nevoilor fizice.
Un adult care a trecut printr-o experiență similară în primii ani de viață și are temeri nerezonabile de a pierde pe cineva apropiat, poate, de asemenea, să lucreze la aceste momente traumatizante cu un psihoterapeut.
Concluzie
Deși depresia anaclitică este frecventă la copiii mici atunci când sunt separați de mama lor și dispare de obicei (nu mai mult de 5 luni de absență) atunci când mama revine sau este înlocuită de altcineva, care îi oferă copilului atenție și tandrețe în mod regulat, ea nu trebuie subestimată. Încălcarea legăturii afective poate avea un impact negativ la vârsta adultă, exprimat prin temeri și complexe, stări depresive și alte stări negative, necesitând intervenție și corecție de specialitate.
Un articol util? Evaluați
0 / 5. Număr de evaluări: 0