O parte semnificativă a afecțiunilor nevrotice sunt tulburările fobice, printre care există rare și neobișnuite.
Antofobia — așa-numita frică inexplicabilă de flori și această patologie se dezvoltă atât la copii, cât și la pacienții adulți.
Boala poate lua o formă severă, iar apoi pacientul nu poate face fără ajutorul unui psiholog și psihoterapeut. În absența tratamentului, patologia va progresa, ducând treptat la invaliditate.
Cuprins
Definirea conceptului
Antofobie este un cuvânt compus, format prin fuziunea a două cuvinte grecești — «anthos» (floare) și «phobos» (frică). Acesta este numele unei frici persistente și iraționale pe care o experimentează pacientul la vederea plantelor cu flori. Patologia se manifestă în diferite moduri: pacientul se poate teme de toate florile, de speciile individuale ale acestora sau se poate speria de anumite părți ale florii (frunze, fructe, muguri).
Referință. Frica de florile sălbatice este cel mai adesea asociată cu o altă tulburare fobică — apifobia (frica de albine).
Locul acestei fobii în psihologie și psihiatrie
În psihiatrie, antofobia se referă la tulburări comportamentale și cognitive de natură nevrotică, însoțite de temeri nerezonabile și de o stare de anxietate. Acesta este un tip de fobie simplă, în care pacientul dezvoltă o teamă de anumite obiecte (spre deosebire de cea socială, când o persoană se teme să intre într-o anumită situație).
După ce a experimentat cândva panică sau senzații neplăcute la contactul accidental cu o floare, pacientul se teme de reapariția acestei stări și evită în mod automat situațiile care ar putea stimula o revenire la temerile anterioare.
Codul Clasificării Internaționale a Bolilor (ICD-10) pentru antofobie este F40.2 (tulburări fobice izolate). Boala se poate dezvolta ca un simptom al tulburării obsesiv-compulsive sau al nevrozei.
Antofobia afectează în principal copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 40 de ani.
Care sunt termenii înrudiți?
Atunci când vorbesc despre antofobie, unele persoane fac greșeala de a crede că este vorba despre o frică de culoare. De fapt, tulburarea privind teama de nuanțe are un alt nume — cromatofobia. Nu poate fi trecut cu vederea faptul că cromatofobia și antofobia au o serie de trăsături comune.
Fiți atenți! În cazul antofobiei, o persoană poate fi îngrozită nu numai de forma și mirosul florii, ci și de nuanța acesteia.
Astfel, ambele tulburări pot apărea simultan sau pot curge una în cealaltă. De exemplu, dacă antofobia a apărut inițial ca o frică de florile galbene, atunci, în absența tratamentului, tulburarea poate progresa, manifestându-se ca cromatofobie.
Cauzele dezvoltării fricii
Adevărata cauză a dezvoltării antofobiei, ca multe alte tulburări fobice, nu este stabilită. Medicii și oamenii de știință au mai multe concepte, fiecare dintre ele având dreptul la viață.
Microbiologii cred că cauza directă a tulburărilor fobice este ereditară sau dobândită în timpul vieții tulburări metabolice ale creierului.
În special, pacienții cu fobii prezintă o creștere a producției de catecolamine — hormoni care reglează nivelul de stres (adrenalină, noradrenalină) și blocarea receptorilor GABA (acid gama-aminobutiric) — un compus care inhibă activitatea impulsurilor nervoase.
Psihologii evoluționiști, care studiază originea fricilor iraționale, au sugerat că antofobia ar fi putut fi o rămășiță evolutivă a fricii oamenilor antici de plantele otrăvitoare. Această stare internă ar fi putut fi o manifestare a reacției de apărare a omului antic în fața unui mediu neprietenos.
Psihanaliștii sugerează, de asemenea, că antofobia este unul dintre mecanismele de apărare ale sistemului nervos, apărând ca o reflectare a anxietății interioare. Dacă însuși obiectul care a provocat anxietatea a fost deplasat în subconștient, pacientul își transferă imperceptibil atitudinea către un alt obiect care îi amintește de primul.
Un exemplu de astfel de psihotraumă care s-a transformat într-o boală:
- Pedeapsa din copilărie pentru o vază de flori spartă, o amintire din copilărie a unei înmormântări în care copilul a fost impresionat de numărul mare de flori.
- La o persoană alergică, este posibil ca florile să fi fost cândva cauza unui atac alergic sever. Teama de un alt atac este percepută în mod inconștient de el și de ceilalți ca o frică de flori, chiar dacă pericolul unei reacții alergice a dispărut de mult timp.
- Un copil poate lua această atitudine pentru culori de la un părinte. Dacă mama sau tatăl suferea de antofobie, copilul, observându-le comportamentul, le copiază inconștient comportamentul.
Important! La persoanele predispuse la reacții nevrotice, consumul excesiv de alcool, fumatul sau administrarea de medicamente psihotrope pot provoca un atac de panică.
Cine este predispus?
Deoarece antofobia se numără printre tulburările nevrotice, persoanele care suferă de această tulburare păstrează o percepție critică a realității și își dau seama că frica lor nu este întemeiată pe nimic. Personalitatea și gândirea lor nu sunt alterate.
Pacientul este conștient de problema sa, dar totuși nu poate face nimic în această privință, continuând să evite contactul cu obiectul (în acest caz, o plantă cu flori) care îi provoacă frica. Această stare poate deprima și mai mult pacientul, provocând stări depresive.
Antofobie — un tip de temeri ridicole care apar la copii în perioada de creștere și de cunoaștere a lumii. La unele persoane ele dispar odată cu vârsta, iar la o altă parte a oamenilor rămân la vârsta adultă.
Boala este mai susceptibilă la persoanele neîncrezătoare, prea emoționale, nevrotice, predispuse la anxietate frecventă și incapabile să facă față stresului.
Femeile sunt diagnosticate cu această tulburare de două ori mai des decât bărbații. Exacerbarea tulburărilor nevrotice apare adesea la ele în perioada de creștere hormonală din timpul sarcinii și alăptării copilului.
Simptomele
Simptomele antofobiei se dezvoltă rapid la întâlnirea cu obiectul fricii sau chiar la gândul la acesta. Nu este surprinzător faptul că pacientul evită cu sârguință locurile în care poate avea loc o întâlnire înfricoșătoare. El ocolește cu atenție florăriile, nu se uită în direcția straturilor de flori, evită să meargă în vizită la cunoscuții care au plante de interior.
Cel mai frecvent simptom al antofobiei este un atac de panică. Acesta este un atac de anxietate severă și inexplicabilă, însoțit de numeroase tulburări vegetative. Pacientul poate prezenta tremurături ale extremităților, bătăi puternice ale inimii, creșterea tensiunii arteriale, greață și amețeli.
În altă ordine de idei. O reacție de panică poate fi mascată de un atac de cord. Pacientul resimte durere și presiune în zona inimii, ritmul său cardiac este perturbat, se observă sufocare.
În efortul de a evita situațiile care provoacă simptome neplăcute, pacientul își reduce cercul social, duce o viață retrasă și, atunci când este forțat să meargă pe stradă, își gândește în prealabil rutele sigure. Ca urmare, viața recluzatului devine sărăcăcioasă, relațiile personale au de suferit, activitatea socială scade, nu există împlinire creativă și profesională.
Atunci când este forțat să stea în apropierea unui obiect înfricoșător (lucrul într-un birou cu multe flori), însoțitorii pacientului pot deveni sedativele sau alcoolul. Frica constantă epuizează sistemul nervos, devine cauza depresiei. Într-o astfel de situație, gândurile sinucigașe nu sunt neobișnuite.
În cele mai grave cazuri, antofobia se complică cu tulburarea de anxietate generalizată. În acest caz, pacientul experimentează o anxietate constantă, fără legătură cu aceasta, chiar și în absența stimulilor externi. În această situație, o persoană are nevoie urgentă de ajutor profesional.
Caracteristicile de manifestare la copii și adolescenți
Copiii sunt diagnosticați cu «fobie adevărată» de la vârsta de 5-8 ani, deoarece copiii sunt încă lipsiți de gândire critică.
Ei nu sunt capabili să își evalueze obiectiv propria condiție și să înțeleagă cât de ridicole și inadecvate sunt temerile lor pentru a începe să le combată.
La copiii mici, fobiile se manifestă la nivelul emoțiilor și al reacțiilor comportamentale. Atunci când văd un obiect înfricoșător, ei plâng, țipă, se plâng adulților. Școlarii și adulții, dându-și seama de caracterul ilogic al temerilor lor, încearcă să le stăpânească. Ei ascund manifestările de anxietate, încearcă să le combată singuri.
Diagnostic
Baza pentru diagnosticarea tulburărilor fobice, care include antofobia, sunt datele anamnestice. Pentru a obține o imagine mai completă a bolii, medicii folosesc tehnici de psihodiagnostic. Acestea includ scara Zang (pentru a evalua starea mentală), scara Beck (pentru a determina nivelul de anxietate și depresie).
Diagnosticul se face în conformitate cu criteriile derivate din Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, ediția a cincea (DSM-5).
Atunci când apar simptome deranjante, medicii recomandă cu insistență pacientului să se adreseze unei instituții medicale pentru diagnosticare și prescrierea unei terapii, deoarece, în unele cazuri, tulburările fobice (în special antofobia) sunt precursori ai schizofreniei și ai altor tulburări mintale periculoase.
Se știe că reginei Elisabeta a Marii Britanii îi este frică de trandafiri, iar actrița Christina Ricci este îngrozită de plantele de interior.
Ce să faci dacă ți-e frică și nu poți face față?
În cazul antofobiei, autoajutorarea trebuie combinată cu un tratament profesional. Numai în acest caz se poate obține o remisiune stabilă și de durată. În unele cazuri, atunci când cauza fobiei este clară, pacientul este capabil să-și controleze reacțiile, iar boala nu este însoțită de simptome severe, autotratamentul este suficient. Dar acesta trebuie efectuat sub controlul psihologului curant.
Pentru a combate boala în mod independent, pacientului i se cere să stăpânească tehnica de relaxare. Într-o stare de relaxare, el va fi capabil să-și controleze independent sentimentele și emoțiile.
Într-o stare de relaxare, pacientului i se cere să se apropie cu prudență de culorile care îi provoacă teamă. El ar trebui să le privească, să le miroasă, să le țină în mâini. Treptat, sistemul nervos se va adapta la noile senzații. Florile nu vor mai provoca emoții negative.
Mai repede pentru a face față tulburării de anxietate va ajuta un stil de viață sănătos, exerciții fizice regulate, un somn sănătos, comunicarea cu oameni veseli, pozitivi.
Fiți atenți! În timpul perioadei de luptă cu boala, este foarte important să se înscrie sprijinul rudelor și prietenilor.
Când ar trebui să caut tratament?
În cazul în care boala progresează, experiențele negative sunt prea puternice și pacientul nu poate face față singur situației deranjante, ar trebui să contacteze un psiholog profesionist pentru diagnostic și tratament complet.
Ce metode de terapie sunt folosite?
Antofobia și alte tulburări fobice sunt considerate de psihologi ca fiind o manifestare externă a unui conflict intern sever. Elaborând o schemă de tratament, medicul selectează un set de măsuri pentru a combate nu efectul, ci cauza bolii. Terapia cognitiv-comportamentală în combinație cu medicația ajută în acest sens.
Prima etapă a tratamentului constă în identificarea și enunțarea problemei. Medicul conduce o serie de conversații cu pacientul, în timpul cărora dezvăluie esența conflictului intern. A doua etapă este corectarea atitudinii incorecte pe care florile poartă o amenințare potențială.
Pe parcursul terapiei cognitiv-comportamentale, pacientul învață să evalueze sobru realitatea, își corectează sentimentele negative.
Tacticile de evitare, alese anterior ca măsură de apărare, sunt înlocuite de capacitatea de a-și controla independent anxietatea prin aplicarea tehnicilor de relaxare.
Dacă este necesar, metodele psihoterapeutice de tratament sunt combinate cu terapia medicamentoasă bazată pe antidepresive și tranchilizante. Medicamentele prescrise de medic ajută la gestionarea stărilor acute, stabilizează fondul psiho-emoțional al pacientului, îl pregătesc pentru continuarea tratamentului psihoterapeutic.
În plus, pacientului i se pot prescrie medicamente din grupul nootropicelor și somniferelor, care vor ajuta la eliminarea anxietății, la normalizarea somnului, la stabilizarea memoriei și a proceselor de gândire.
Important! Medicamentele utilizate în tulburările de anxietate sunt puternice și au o serie de efecte secundare. Acestea trebuie luate conform schemei și strict conform prescripției medicului.
Prevenirea apariției sau a exacerbărilor
Prevenirea fobiilor ar trebui să înceapă în copilărie, deoarece aici se află rădăcinile multor afecțiuni nevrotice. Este important ca adulții să trateze în mod adecvat temerile copiilor, să nu le devalorizeze și să nu manifeste dispreț față de experiențele copilului lor.
Pentru a evita antofobia, părinții ar trebui să cultive în copil dragostea și respectul pentru lumea animalelor și a plantelor. Este necesar să îl ducem pe copil mai des în natură, să îi povestim despre viața florilor, să admirăm frumusețea plantelor cu flori.
Dacă în familie există un copil sau un adult care este predispus la fobii, acesta trebuie înconjurat cu atenție și dragoste. Un mediu familial favorabil va contribui la menținerea sănătății mintale și la reducerea riscului de recidivă.
Consecințe și prognostic
Antofobia și alte tulburări de anxietate nu amenință viața pacienților, ci doar îi înrăutățesc semnificativ calitatea. Odată cu progresia tulburării, nici măcar tacticile de evitare nu ajută întotdeauna la scăparea din situațiile traumatizante. Acest lucru amenință să epuizeze sistemul nervos și, în cele din urmă, dezvoltarea unor boli mintale grave.
Cu un apel în timp util la un psihoterapeut, pacientul va simți foarte curând ușurare și, în 80% din cazuri, va obține o vindecare completă, fără riscul de recidivă.
Video util
Concluzie
Succesul tratamentului antofobiei depinde în mare măsură de gradul bolii, dacă pacientul are patologii concomitente și cât de pregătit este să lupte activ. În cele mai multe cazuri, terapia prescrisă în timp util dă în curând rezultate pozitive, iar pacientul obține o remisiune îndelungată.
Un articol util? Evaluați
0 / 5. Numărul de evaluări: 0