Autoexaminarea este o formă distructivă de autoanaliză. Este o reflecție nesănătoasă, în care o persoană se concentrează asupra negativului și, în loc să rezolve problemele, să învețe din greșelile lor, din nou și din nou se rostogolește prin situația neplăcută în capul său. Auto-reflecția afectează negativ percepția de sine, starea de spirit, bunăstarea mentală și fizică generală. Să aflăm mai multe despre ce este auto-reflecția și cum să scăpăm de ea.
Cuprins
Ce este autoexplorarea
În cuvinte simple, autoexplorarea este în psihologie o autoanaliză excesivă a acțiunilor, gândurilor, sentimentelor, experiențelor. Prin ce se deosebește autoexplorarea de o autoanaliză sănătoasă? Durata (autoexaminarea nu se termină niciodată, deoarece nu implică găsirea de soluții la probleme) și concentrarea pe aspectele negative. O persoană predispusă la autoexaminare nu-și observă propriile merite și realizări. El acordă atenție doar eșecurilor, greșelilor, neajunsurilor, slăbiciunilor.
Care este termenul științific pentru autoexplorare? Nu există un termen oficial. Puteți folosi acest termen: «autoanaliză distructivă și excesivă (compulsivă)».
Important: Autoexaminarea crește anxietatea și vă face să vă simțiți mai rău. Autoanaliza ajută o persoană să se înțeleagă pe sine, să găsească cauza sănătății precare și să o elimine.
Semne
- vă concentrați doar asupra aspectelor negative;
- introspecția ta nu are niciun scop, sari de la un gând la altul;
- aveți un nivel ridicat și persistent de anxietate;
- ești blocat în momentul de față, nu privești spre viitor și nu iei în considerare experiențele trecute (decât dacă acestea sunt negative, adică îți amintești toate «păcatele» tale);
- vă comparați cu alte persoane și vă comparați viața dumneavoastră cu viețile lor;
- toate raționamentele sunt abstracte și lipsite de specificitate («aș vrea», «aș vrea», «ar trebui», «dacă ar fi așa» etc.).
Persoana nu încearcă să analizeze situația problematică și să găsească o cale de ieșire din ea. În schimb, pur și simplu repetă situația neplăcută la nesfârșit și, uneori, are fantezii negative: «Oh, ar fi trebuit să fac/spuneam asta», «De ce am făcut asta?», «S-a uitat la mine așa… trebuie să fi făcut ceva greșit», «Cu siguranță nu mă va mai invita niciodată în oraș». De regulă, acestea sunt situații de eșec și umilință, rușine și furie, precum și alte experiențe negative.
Trecând la autoexplorare, o persoană trăiește din nou situația neplăcută cu aceeași intensitate a emoțiilor. Aceasta este o altă diferență între autoexplorare și autoanaliză: în primul caz, emoțiile copleșesc rațiunea, în timp ce în cel de-al doilea caz se lucrează obiectiv cu fapte.
În autoexplorare, o persoană este fixată pe sentimentul propriei neputințe. Ea nu acordă atenție resurselor sale și modului în care acestea pot fi folosite sau de unde să obțină instrumente suplimentare pentru a rezolva problema.
Cauze
Cauzele autoîngrijorării sunt dependența de opiniile altora și compararea cu ceilalți. O persoană vede succesul și fericirea altora, își compară viața cu aceasta și se simte ca un eșec. În același timp, el trece cu vederea neajunsurile altor persoane, problemele și dificultățile cu care s-au confruntat. Dimpotrivă, vede în el însuși doar negativitate.
În ceea ce privește percepția pozitivă a altor persoane, aceasta este, de asemenea, adesea distorsionată. O persoană este sigură că este norocoasă, că toate beneficiile îi vin ușor și degeaba. Iar dacă recunosc că persoana respectivă a depus mult efort, tot va adăuga: «Ei bine, este inteligent. Nu ca mine» sau «Deci, dacă aș avea talentul lui, aș avea și eu…» etc.
Interesant! Persoanele cu complex de inferioritate intră în autoexaminare. Și nu-și dau seama că acest model de gândire sporește acest complex.
Răul autoexplorării
Autoexaminarea este ca și cum ai alerga în cerc. La început, o persoană se acuză de ceva, din cauza sentimentului de vinovăție, începe să sape în sine. Treptat, vinovăția este înlocuită de furie. Apoi începe căutarea unei justificări. Și, de regulă, persoana găsește una și începe să-și plângă de milă. După care totul se repetă: face aceeași greșeală, suferă de vinovăție, apoi se înfurie, apoi se justifică și îi pare rău pentru el însuși.
Autoexaminarea se bazează pe temeri multiple, anxietate, traume neprocesate și alte probleme psihologice. Grăbindu-se de la extrema «vinovăției» la extrema «este vina noastră, săracul de mine, sunt nefericit», o persoană se protejează de epuizare și epuizare. Dar acest lucru poate fi cu greu numit o soluție la problemă și o tactică comportamentală sănătoasă. Experiențele rele și eșecurile trebuie abordate, nu doar «aruncate la gunoi». Autodepășirea nu are niciun scop și nici nu este utilă.
Notă pentru sine! Auto-săpălarea este o caracteristică a persoanelor blocate în rolul de victimă. Le este frică și nu vor să-și asume responsabilitatea, să lupte pentru fericirea personală.
Cum să scăpăm de autoîngrijire
Fiecare persoană poate transforma autoexplorarea în introspecție sănătoasă și productivă. Pentru a face acest lucru, trebuie să rupeți cercul vicios. Cum? Punându-vă întrebări specifice și răspunzând la ele. Am discutat deja cum să efectuăm o autoanaliză sănătoasă într-un alt articol. Aici vom prezenta principalele puncte care ajută să scăpăm de autoanaliză.
Cum să oprești autoexaminarea:
- Urmăriți gândurile negative și înlocuiți-le cu fapte obiective (atât bune, cât și rele). Încetați să mai vedeți lumea într-un mod unilateral.
- Înlocuiți concentrarea asupra trecutului cu o concentrare asupra viitorului («Ce ar trebui să fac pentru a evita să fac din nou această greșeală?»).
- Învățați să vă vedeți punctele forte și punctele slabe, punctele tari și punctele slabe, victoriile și înfrângerile. Realizați un portret scris al dumneavoastră, format din trăsăturile personalității dumneavoastră. Amintiți-vă că fiecare persoană are o parte întunecată și una luminoasă. Și cu toții facem greșeli, dar nu toată lumea știe cum să învețe din greșeli și să vadă oportunitățile din dificultăți. Învățați să faceți asta.
- Lucrați la neajunsurile dumneavoastră. Acest lucru vă va scuti de autocritică. Nu mai căutați scuze și nu vă mai plângeți de milă. Gândește-te la ce poți face chiar acum pentru a deveni o versiune mai bună a ta. Din nou, respectați regula specificității: ce, de ce, cum și cât timp veți face acest lucru. Am învățat deja cum să ne stabilim obiective. Învățați să vedeți scopul principal și sensul vieții, apoi tot restul veți percepe ca pe ceva neimportant, care vine și pleacă, rezolvabil.
În același timp, puteți lucra cu percepția de sine. Faceți două portrete ale dumneavoastră: cel real și cel ideal. Cel de-al doilea este cel cu care ar trebui să vă comparați și pentru care ar trebui să vă străduiți. Rețineți că sinele real ar trebui să se bazeze pe caracteristicile dvs. psihologice individuale, adică este acel «tu» care puteți deveni cu adevărat cu efortul cuvenit. Cu toate acestea, nu uitați că nu există un ideal (doar acest element al conceptului de sine este numit astfel în psihologie), adică procesul de realizare a imaginii Sinelui real este continuu. În plus, în procesul vieții acest portret se va schimba. Veți vedea.
Important! Dacă nu puteți face față problemei de unul singur, atunci căutați un psiholog care să vă ajute să scăpați de obiceiul prost și de cauzele acestuia.
Experiența mea
Încercările mele de a mă descurca au început cu mult timp în urmă, probabil la începutul adolescenței (dacă nu mai devreme). Dar, pe atunci, orice intenție bună sfârșea prin a se autodepăși și a se autoînfrânge. Întrebarea aparent inofensivă și simplă «De ce a făcut el/ea/ei asta? Cred că eu…» sau «De ce am făcut/nu am făcut-o?» se sfârșea în ură de sine și autocompătimire. De altfel, au fost mai multe întrebări cu orientare spre alte persoane (cred că acest lucru este direct legat de dependența de alții, de fixarea pe evaluarea altora).
Am crescut, am devenit mai deștept, am aprofundat psihologia. Și, oh, miracol! Treptat, raționamentele abstracte au fost înlocuite de întrebări concrete, iar căutarea tuturor relelor în mine a fost înlocuită de o analiză sănătoasă a situației, a motivelor celorlalți și a acțiunilor mele. M-am obișnuit să repet fraza «Ceea ce s-a întâmplat, nu se poate schimba» și, după aceea, să mă concentrez asupra a ceea ce avem. Așa cum o numesc eu: «Să lucrăm cu datele brute în momentul prezent». Bineînțeles, uneori gândurile mele mai alunecau în negativitate și în derularea de «ce-ar fi dacă» fără sens, dar mă aduceam cu forța înapoi la realitate. Încetul cu încetul am învățat să fiu stăpânul vieții mele, să îmi asum responsabilitatea pentru mine însumi, să schimb circumstanțele sau să mă adaptez la ceea ce nu poate fi schimbat acum sau deloc.
Printr-o metodă de încredere în sine, am reușit să accept faptul că toți oamenii fac greșeli. Cel puțin, toți cei care încearcă să trăiască așa cum vor să trăiască și nu doar să se lase pur și simplu purtați de val. În momentele dificile din viața mea, încă îmi spun: «Am greșit. Am mai greșit și înainte. Și voi greși din nou. Nu știu când și unde, dar se va întâmpla. Asta e viața. Da, ceea ce s-a întâmplat acum este neplăcut, dar totul va trece. Nu de unul singur, desigur, ci cu ajutorul meu. Apropo, ce pot face acum pentru a atenua/neutraliza consecințele greșelii? Și ce pot face pe termen lung pentru a evita repetarea aceleiași greșeli?».
Important! Este normal să faci greșeli, dar nu este normal să faci aceeași greșeală de două, trei sau mai multe ori.
Concluzie
Autodigestia apare atunci când o persoană se află în circumstanțe traumatizante sau când încearcă să urmeze convingerile altcuiva, adică alege «ar trebui» în locul lui «vreau». Pentru a înceta să se mai autodevorăm, trebuie să învățăm să trăim în armonie cu noi înșine și în conformitate cu interesele, nevoile și dorințele noastre. Explorarea de sine se încheie atunci când o persoană găsește un sens în viață, învață să se aprecieze, să se iubească și să se respecte pe sine. Pentru că odată cu aceasta dispare dependența de părerile altora, obiceiul de a se compara cu alții, dorința de a mulțumi pe toată lumea, frica de viață.